Un simplu apel telefonic poate preveni apariţia unor evenimente grave

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Număr unic pentru evitarea accidentelor cu gaz
Număr unic pentru evitarea accidentelor cu gaz

Compania E.ON Gaz a introdus numere unice de urgenţă pentru prevenirea dezastrelor. Dacă simţiţi miros de gaz într-un imobil sau pe stradă, apelaţi de urgenţă dispeceratul E.ON Gaz Distribuţie la numerele de telefon 0265 200 928 sau 0800 800 928. 

Compania face apel la spiritul civic al cetăţenilor să fie sesizată de urgenţă dacă simt miros de gaz într-un imobil sau pe stradă. „Este deosebit de important să fim anunţaţi imediat astfel încât echipele noastre specializate să intervină la timp pentru a putea preveni apariţia unor evenimente grave”, afirmă un reprezentant al companiei.

În cazul că simt miros de gaz în interiorul locuinţei, cetăţenii sunt rugaţi să aplice următoarele măsuri de siguranţă: să stingă toate focurile; să deschidă imediat toate uşile şi ferestrele; să nu manevreze aparate electronice; să nu aprindă lumina; să nu verifice cu flacără instalaţiile de gaze naturale; să sune imediat la dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele unice de telefon: 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului pentru toate celelalte reţele de telefonie).


Zalău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite