Ultima redistribuire a personalului sanitar, în 28 şi 29 aprilie. Află aici unde sunt posturi vacante

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Joi a început cea de-a treia etapă de redistribuire a personalului din unităţile sanitare desfiinţate şi reprofilate. Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, această etapă este şi ultima, iar procesul de redistribuire a personalului medical sălăjean se va realiza prin Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sălaj, în zilele de 28 şi 29 aprilie.

Conform aceluiaşi comunicat postat pe site-ul Ministerului Sănătăţii, numărul posturilor vacante în sistemul sanitar din Sălaj, reactualizat pentru cea de-a treia etapă de redistribuire, este de 449,5. Dintre acestea, medicii au 75,5 posturi vacante, repartizate pe specialităţi. 14,5  în medicină generală, trei la radiologie, câte unul la medicină legală şi la medicină de laborator, două posturi la epidemiologie, două la anatomie patologică, un post pentru specialitatea otorinolaringologie, câte unul la ginecologie şi la oftalmologie, două la chirurgie plastică, două la chirurgie generală şi unul la chirurgie pediatrică.

Personalul mediu sanitar are la dispoziţie 141 de posturi, iar personalul auxiliar 210 (102 infirmiere, 68 îngrijitoare şi 40 de şoferi). Mai există 12 posturi vacante pentru logopezi, sociologi, asistenţi sociali şi kinetoterapeuţi, opt posturi pentru biologi, biochimişti, chimişti şi fizicieni şi încă trei posturi pentru farmacişti.

Cele mai multe dintre aceste poziţii sunt pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău – 229. Spitalul Orăşenesc Şimleu Silvaniei are cinci posturi vacante, spitalul din Jibou are 53, spitalul de boli cronice din Crasna are vacant o jumătate de post de medicină generală, iar Serviciul de Ambulanţă are 124 de posturi vacante, din care 14 de medici, 70 pentru personal mediu sanitar şi 40 pentru şoferi.

În această ultimă etapă, participă cei care au optat direct (în principal medicii rezidenţi care au posibilitatea să găsească posturi mai aproape de casă) sau cei care nu au putut fi redistribuiţi în primele etape, din diverse motive.


Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite