UPDATE: Băiatul care s-a... răpit singur s-a dus pe jos 10 kilometri până la locul unde a fost găsit, legat, în şanţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bogdan, un băiat de 14 ani din Zalău, elev al Şcolii "Corneliu Coposu", i-a pus pe jar astăzi pe poliţişti şi pe părinţi, după ce a declarat că a fost răpit din scara blocului. Răpirea s-a dovedit, în cele din urmă, regizată chiar de "victimă", pentru a-i speria pe părinţii săi, care-l certaseră ieri pentru notele de la şcoală.

Poliţiştii au fost alertaţi astăzi înainte de prânz după ce un şofer care circula pe drumul naţional E81 a văzut în şanţ, la ieşire din localitatea Hereclean (cu aproximativ o sută de metri înainte intersecţia cu drumul spre monumentul de la Guruslău), corpul unui băiat. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Tincuţa Dumuţa, bărbatul i-a desfăcut băiatului căluşul de la gură, dar şi mâinile şi picioarele legate, şi a anunţat poliţia. „Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale s-au deplasat la faţa locului şi au început cercetările, precum şi audierea copilului, în vârstă de 14 ani. Acesta le-a spus poliţiştilor că, în această dimineaţă, a ieşit din casă pentru a se duce la şcoală, iar în scara blocului a fost acostat de un bărbat mascat, care i-a pus la gură o cârpă îmbibată cu o substanţă, ce l-a adus în stare de inconştienţă iar când şi-a revenit era deja în şanţ”, precizează purtătorul de cuvânt.

Declaraţiile contradictorii l-au dat de gol

Deoarece unele dintre declaraţiile sale erau contradictorii, poliţiştii au devenit suspicioşi în privinţa derulării evenimentelor şi, în prezenţa tatălui său, oamenii legii i-au adus la cunoştinţă îndoielile lor cu privire la acest „scenariu”, moment în care băiatul a recunoscut că nu a fost răpit şi abandonat, ci şi-a înscenat propria răpire – completează reprezentantul IPJ. La baza acestui gest nesăbuit al băiatului, care i-a pus în altertă pe poliţişti şi i-a speriat de moarte pe părinţi, a stat, se pare, situaţia lui şcolară, aflată în scădere în ultima perioadă. Se pare că minorul, elev în clasa a VII-a la Şcoala Gimnazială „Corneliu Coposu”, ar fi fost certat duminică de  părinţii din cauza rezultatelor sale slabe la învăţătură, iar farsa cu răpirea a conceput-o ca o „lecţie” pentru mama şi tatăl său, care şi-au permis să-l apostrofeze.

Băiatul, însoţit de tatăl său, a fost dus la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj pentru declaraţii şi pentru a se stabili cine l-a ajutat în regizarea răpirii. Din surse neoficiale s-ar părea că băiatul nu a avut complici, el parcurgând singur şi pe jos distanţa de peste 10 kilometri până la locul unde a „aranjat” să fie găsit.

Avea note mai mici la matematică şi la fizică

„Copilul nu a fost niciodată un copil problemă. Este un copil singur la părinţi, cu o situaţie materială bună, dar care, e-adevărat, a avut în semestrul al II-lea o scădere a notelor, în special la fizică şi la matematică. Nu a fost  o scădere dramatică, de corigenţă, ci de la emdia 8 la 6, dar se pare că îi era destul de groază să le spună părinţilor de ea”, ne-a spus directoarea şcolii în care învaţă acesta, Mona Pănican. Directoarea mai spune că astăzi copilul nu a fost deloc la şcoală şi că diriginta sa tocmai se pregătea să îi anunţe de părinţi de lipsa lui când au fost înştiinţaţi de către poliţişti de presupusa răpire.

Declaraţie: „Toţi profesorii au sesizat o apatie la el în ultima vreme, dar nimeni nu s-a aşteptat la acest gest” – Mona Pănican, directoare

Citeşte şi Răpire ca-n filme la Zalău: Un băiat de 14 ani, luat cu forţa din scara blocului

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite