Trei, Doamne, şi toţi trei....

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Interimatul la Amulanţă durează de aproape zece luni
Interimatul la Amulanţă durează de aproape zece luni

Deznodământ greu de anticipat la concursul pentru ocuparea postului de manager al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Dacă iniţial se anunţa o concurenţă serioasă pentru această funcţie, cu trei candidaţi pe loc, comisiile de concurs i-au eliminat, rând pe rând, pe toţi trei, astfel că niciunul nu va putea fi validat pe post.

Primul a fost eliminat actualul manager interimar al Servicului Judeţean de Ambulanţă, Ioana Tămaş. Dosarul ei a fost respins chiar la început, pe motiv că nu făcuse  un curs de management sanitar la o unitate de învăţământ acreditată pentru acest lucru.

Cel de-al doilea candidat respins a fost Ioan Cordea, fostul manager al serviciului, demis anul trecut în decembrie după ce Corpul de Control al ministrului Sănătăţii a găsit la Zalău nereguli grave în managementul unităţii. Activitatea fostului manager se află, de altfel, în atenţia DNA, unde este în cercetare dosarul penal întocmit de IPJ Sălaj anul trecut. Chiar dacă fostului manager i-a fost acceptat dosarul de concurs, el nu a reuşit să treacă de prima probă, eliminatorie: testul grilă, unde a luat doar 6,62, în condiţiile în care, pentru a trece mai departe, avea nevoie de minim nota 7. Fostul manager a făcut contestaţie, însă nici după recorectare nu a reuşit să promoveze, obţinând doar 25 de sutimi în plus (6,87).

Cel de-al treilea candidat, Narcisa Balint, în prezent director economic al Direcţiei Silvice Sălaj, a trecut de testul grilă cu nota 8, dar s-a poticnit mai încolo. Mai exact, a luat doar 7,64 la proba de susţinere a proiectului de managment şi 8,25 la interviu. Ea a fost declarată respinsă deoarece media celor trei probe (testul grilă, proiectul de management şi interviul) nu a fost de cel puţin 8, aşa cum prevede metodologia.

În aceste condiţii, la şefia Serviciului Judeţean de Ambulanţă rămâne, cel puţin deoacamdată,  Ioan Tămaş. "Noi avem acolo un manager interimar. Aşteptăm să vedem dacă nu vin alte precizări, dar deocamdată rămâne doamna Tămaş", declară dr.Ligia Marincaş, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite