Transport gratuit la Baia Mare pentru suporterii Rematului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Partida de la Baia Mare are loc marţi de la ora 16.30
Partida de la Baia Mare are loc marţi de la ora 16.30

Trei autobuze, puse la dispoziţie de Primăria Zalău, vor asigura transportul suporterilor echipei Remat la cel de-al doilea meci din actuala ediţie a Champions League, ce va avea loc marţi, 25 octombrie, la Baia Mare. Preţul unui bilet de intrare la meci este de 20 de lei.

Plecarea are loc marţi, la ora 13.30, din parcarea din spetele primăriei. Partida împotriva ruşilor de la Zenit Kazan începe de la ora 16.30, întoarcerea autobuzelor făcându-se imediat după terminarea meciului.
Cei care vor să plece la meciul de la Baia Mare trebuie să îşi cumpere bilete. Acestea au fost puse în vânzare la toate chioşcurile Damco din Zalău. Preţul unui bilet este de 20 de lei.

Reamintim că echipa campioană a României la volei masculin, Remat Zalău, calificată pentru al doilea an consecutiv în cea mai importantă competiţie europeană a cluburilor, Champions League, va juca toate meciurile de acasă la Baia Mare, în Sala Sporturilor "Lascăr Pană", întrucât Sala Sporturilor din Zalău se află în plin proces de reabilitare.

Meciul de marţi este primul "acasă" din această ediţie, echipa susţinând prima partidă în deplasare în Belgia, la vicecampioana Euphony Asse-Lennik, pierdută cu 2:3.

Zalău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite