Traficul rutier în centrul oraşului este închis până luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bulevardul Mihai Viteazul va fi închis de la Perla până la Silvania
Bulevardul Mihai Viteazul va fi închis de la Perla până la Silvania

Pentru şoferii din Zalău sau pentru cei ce tranzitează oraşul se anunţă patru zile de coşmar, după ce din cauza desfăşurării Festivalului Verii, traficul în zona centrală este restricţionat până luni, 6 august, la ora 4.00.

Restricţionarea a intrat în vigoare de azi-noapte, de la ora 24.00, şi este valabilă pentru Bulevardul Mihai Viteazul, tronsonul dintre Complexul Comercial Silvania şi zona Perla, şi strada 9 Mai, segmentul de drum din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor, care sunt închise circulaţiei autovehiculelor.
 
Autobuzele îşi modifică traseele

Această restricţionare afectează şi traseele autobuzelor, care vor ocoli centrul oraşului, cu afectarea staţiilor de urcare şi de coborâre. Astfel, potrivit reprezentanţilor societăţii de transport în comun, Transurbis, liniile Nr.1, Nr.6, Nr. 22 vor merge pe traseul Brădet – Centru (în faţa Direcţiei de Sănătate Publică) - Strada Andrei Şaguna  -  Tribunal  - B-dul Mihai Viteazul, continuînd traseul cu staţiile cunoscute spre gară şi invers.
  
  Liniile Nr. 4 şi Nr. 4 barat: Brădet - Str.Gh. Doja – str. 22 Decembrie 1918 – str. Parcului – str.  – Cloşca, cu staţii de urcare şi coborâre la Parcarea din spatele Primăriei  Zalău şi la Palatul Copiilor. Pe retur, de la Şcoala „Corneliu Coposu” – traseul cunoscut pâna la Palatul Copiilor - Str. Parcului – Str. 22 Decembrie – Str. Coposu - Brădet.
    
 Linia Nr.2: Gară – traseul cunoscut până la intersecţia Perla- Tribunal- Str. Andrei Şaguna- Centru (DSP) - 22 Decembrie, continuând cu traseul cunoscut şi invers.

Liniile Nr. 11 şi Nr. 13: Brădet- Centru (DSP)  - Str. A. Saguna – Tribunal continuând traseul cunoscut şi invers.

Linia Nr. 5 Stina: Astralis - B- dul M. Viteazu – Tribunal – Str. A. Şaguna- Centru (DSP) continuând traseul cunoscut şi invers.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite