Topul eficienţei în administraţie. Vezi care sunt cei mai "productivi" primari din judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce 25 de colegi de-ai lor n-au câştigat niciun proiect în tot mandatul, primarii din Sărmăşag, Bălan şi Crasna au atras, fiecare, sume de peste 4 milioane de euro din finanţări europene.

Cel mai eficient edil din judeţ pare să fie cel din Sărmăşag, în dreptul comunei apărând – în Carta Albă a absorbţiei fondurilor europene elaborată în luna ianuarie de Prefectura Sălaj -  proiecte cu finanţare europeană în valoare (eligibilă) de 4.716.896 de euro. Primarul Dombi Attila spune că „secretul” atragerii unor sume atât de importante în comunitate constă în alegerea firmelor de consultanţă şi de proiectare potrivite. „Dacă pe aceste firme nu le interesează decât să-şi ia banii, nu şi binele comunităţii, şansele proiectelor de a fi alese sunt foarte mici. Şi contează, bineînţeles, şi ca primarul să fie interesat să facă ceva pentru oamenii care l-au ales”, explică el.

Şi Isaia Maghiar, primarul comunei Bălan, situată pe locul II în topul fondurilor europene atrase (4.486.206 de euro), confirmă că de aceste firme depinde totul. „Trebuie şi să ştii ce e necesar să faci pentru comună, dar trebuie şi să ştii ce firme să alegi, în special cele de proiectare”, spune edilul.

Locul 3 în topul absorbţiei fondurilor europene este ocupat de comuna Crasna, cu proiecte în valoare totală de 4.210.324 de euro, iar locul 4, de comuna Horoatu Crasnei, cu 3.898.831 de euro. Pe locul 5 este comuna Benesat, cu proiecte depuse sau câştigate deja în valoare de 3.698.833 de euro.

La polul opus sunt nu mai puţin de 25 de comune care nu au depus şi nu au câştigat nici măcar un proiect.

Doar Zalăul a atras mai mult

Nici oraşele din judeţ nu se pot lăuda că au accesat prea multe fonduri europene. Cu excepţia Zalăului, care are proiecte în valoare de peste 12 milioane de euro (din care peste 9 sunt pentru un singur proiect – cel de construcţie a şoselei ocolitoare a a oraşului), celelalte oraşe au atras finanţări sub nivelul multor comune din judeţ: 268.879 euro la Jibou, 586.269 euro la Cehu şi 1.569.206 euro la Şimleu Silvaniei.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite