Suntem "campionii" şomajului pe regiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În Sălaj sunt înregistraţi în acest moment peste 5.400 de şomeri
În Sălaj sunt înregistraţi în acest moment peste 5.400 de şomeri

Sălajul urcă rata şomajului în regiunea de Nord - Vest, înregistrând cea mai mare valoare dintre cele şase judeţe ce o compun.

Informaţia ne-a fost dată de Romeo Sârca, directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj. Potrivit acestuia, rata şomajului înregistrat la nivelul judeţului Sălaj a fost de 5,10 la sută,  mai redusă cu 0,36 puncte procentuale decât cea din luna precedentă  şi  cu 0,75 puncte procentuale decât cea din luna mai  a anului 2011, însă mai mare cu 1,17 puncte procentuale decât rata la nivelul regiunii de Nord- Vest, care este de 3,93 la sută. De altfel, potrivit AJOFM Sălaj, Sălajul are cea mai mare rată a şomajului dintre toate cele şase judeţe ce compun regiunea de Nord - Vest, fapt explicat de directorul instituţiei prin puterea economică mai redusă a judeţului nostru.

La mijlocul clasamentului naţional

Pe ţară, Sălajul se află pe locul 20, adică la mijlocul clasamentului în funcţie de rata şomajului. Rata şomajului la nivel naţional este de 4,56 la sută, cea mai mare rată a şomajului  fiind de 8,64 la sută în judeţele Vaslui şi Mehedinţi, iar cea mai mică, de 1,55 la sută, în Ilfov.

În cifre absolute, Sălajul se "laudă" cu 5.412 şomeri (la sfârşitul lunii mai), mai puţini cu 386 faţă de luna anterioară, aprilie. Din totalul şomerilor înregistraţi, 1861  sunt şomeri indemnizaţi şi 3551 sunt neindemnizaţi, numărul persoanelor din evidenţă înregistrând o scădere faţă de luna precedentă cu 218  persoanele beneficiare de  indemnizaţie şi  cu 168  persoanele  neindemnizate.

 Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional constituie ponderea cea mai mare a persoanelor care se adresează agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei de muncă în vederea găsirii şi ocupării unui loc de muncă,  aceasta fiind de 77,6 la sută. Şomerii cu nivel de instruire liceal şi post-liceal reprezintă 16,7 la sută,  iar cei cu studii universitare  5,7 la sută.

 Din punct de vedere al structurii şomerilor pe grupe de vârstă, reprezentative  sunt ponderile pentru grupa de vârstă  cuprinsă între  40-50 de ani (29,2 la sută), urmată de categoria cuprinsă între 30-40 ani (26,3 la sută), a celor cu vârsta  de peste 50 de ani (22,5 la sută), a tinerilor sub 25 de ani (12,8 la sută) şi a persoanelor între 25 şi 30 ani ( 9,2  la sută). În funcţie de mediul de provenienţă, 4.059 au domiciliul în mediul rural şi 1.353 sunt cu domiciliul în mediul urban.


Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite