Spitalul din Zalău va fi reclasificat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău mai are câteva zile la dispoziţie pentru a solicita, clasificarea în funcţie de competenţă. Până în data de 5 mai, trebuie să depună o solicitare scrisă Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj, conform noii legislaţii în vigoare.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, DSP are obligaţia ca, în cinci zile de la primirea solicitării, să o analizeze şi să încadreze spitalul într-una din cele cinci categorii de competenţă existente.

Prin noua metodă de clasificare vor fi diminuate costurile de tratament prin evitarea internării la nivele inferioare de asistenţă spitalicească a pacienţilor cu patologii complexe, care nu pot fi rezolvaţi la acel nivel, precizează ministrul Cseke Attila în comunicat.

Unităţile sanitare cu paturi se vor clasifica în 5 categorii: spitale de categoria V, cu nivel de competenţă limitat – spitale care asigură, după caz, următoarele servicii medicale: servicii medicale pentru îngrijirea bolnavilor cronici, servicii medicale într-o singură specialitate sau servicii paleative; spitale de categoria IV, nivel de competenţă bazal - spitale care deservesc populaţia pe o rază administrativ-teritorială limitată, pentru afecţiuni cu grad mic de complexitate; spitale de categoria III, cu nivel de competenţă mediu - spitale care deservesc populaţia judeţului din aria administrativ-teritorială unde îşi are sediul şi, doar prin excepţie, din judeţele limitrofe, pentru afecţiuni cu grad mediu de complexitate; spitale de categoria II, cu nivel de competenţă înalt – spitale care deservesc populaţia judeţului din aria sa administrativ-teritorială, precum şi din judeţele limitrofe, cu nivel înalt de dotare şi de resurse umane şi care asigură furnizarea serviciilor medicale cu grad mare de complexitate şi spitale de categoria I, nivel de competenţă foarte înalt – spitale care asigură asistenţa medicală la nivel regional, deservind populaţia judeţului din aria sa administrativ-teritorială, precum şi alte judeţe, cu cel mai înalt nivel de dotare şi încadrare cu resurse umane şi care asigură furnizarea serviciilor medicale cu grad de complexitate foarte înalt.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite