Şocant: Doi copii din Voivodeni, muşcaţi de şobolani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un băieţel de numai un an şi sora lui de cinci ani, ambii proveniţi dintr-o familie de romi din Voivodeni (comuna Dragu), au fost aduşi la sfârşitul săptămânii trecute la Urgenţe cu muşcături de şobolani la mâini.

Copiii au fost aduşi la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean sâmătă, în jurul orei 12.30, cu plagă prin muşcătură de şobolani la degetele de la mâini. Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, Codruţa Puşcaş, medicii au sesizat Direcţia Generală de Asistenţă Socială pentru Protecţia Copilului pentru a verifica în ce condiţii au ajuns cei doi copii să fie muşcaţi de şobolani.

Până în acest moment, reprezentanţii direcţiei nu s-au dus să verifice condiţiile în care locuiesc cei doi copii. "Aşteptăm să primim de la spital numele lor complet şi adresa. Iar după accea trebuie să vedem cum vom intra ăn comunitatea de la Voivodeni, pentru că este cunoscută ca şi o comunitate foarte violentă. De fiecare dată când am avut acolo o acţiune am fost nevoiţi să mergem cu poliţişti şi jandarmi", explică Violeta Milaş, directorul DGASPC.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite