Se stabilesc învăţătoarele pentru clasa pregătitoare
0
Părinţii copiilor care intră în 10 septembrie în clasa pregătitoare vor putea afla, zilele acestea, ce învăţătoare le vor preda în următorii ani viitorilor şcolari. Majoritatea posturilor au fost deja atribuite, zilele acestea urmând să se face, în consiliile de administraţie din şcoli, repartizarea pe clase.
Majoritatea posturilor de învăţători pentru clasele pregătitoare, scoase la concurs de şcoli în acest an, s-au ocupat în şedinţa publică din 13 august, când candidaţii care au luat note peste 7 la titularizare au fost repartizaţi pe posturile titularizabile. Au fost, însă, şi şcoli care au decis ca aceste posturi să nu fie pentru titulari, ci pentru suplinitori şi să aibă, astfel, o valabilitate de numai un an.
Aşa este şi cazul Şcolii Gimnaziale „Mihai Eminescu” – cea mai mare şcoală generală din Zalău, unde consiliul de administraţie a hotărât ca posturile de învăţători de la cele cinci clase pregătitoare să aibă o valabilitate de numai un an şi să fie încadrate, astfel, cu suplinitori. Potrivit directorului Mariana Meleg, la această decizie s-a ajuns din cauza incertitudinilor cu privire la perioada de timp în care va funcţiona această clasă, introdusă în premieră anul acesta, existând zvonuri, neconfirmate oficial, că ea s-ar putea scoate chiar de la anul.
La Şcoala „Gheorghe Lazăr”, pentru cele două clase prevăzute iniţial au fost încadrate învăţătoare titulare, din cauza numărului mare de cereri urmând să fie cerut, cel mai probabil, încă un post.
Şi la Şcoala „Simion Bărnuţiu” s-a mers pe varianta încadrării pe posturi a unor titulari, mai ales că unitatea de învăţământ a fost singura din judeţ care şi-a organizat singură concursul de titularizare. Şcoala a scos la concurs patru posturi de învăţători – două pentru clasa pregătitoare, două pentru clasa a III-a, unde s-au pensionat două învăţătoare – însă la concurs s-au prezentat numai trei candidaţi, toţi trei obţinând note peste 7 şi putând fi repartizaţi pe posturi. Cel de-al patrulea post urmează să fie ocupat într-o etapă viitoare.
Potrivit inspectorului şcolar de resurse umane Viorel Lungu, de săptămâna viitoare învăţătorii de la clasele pregătitoare vor trebui să participe la un stagiu de formare, pentru a se pune la punct cu metodologia şi programele şcolare specifice acestor clase. La nivelul judeţului au fost aprobate 120 de clase pregătitoare, din care 27 sunt în Zalău.