Se fură chiar şi florile din cimitir

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mulţi dintre zălăuanii care se îngrijesc să pună flori pe morminte au neplăcerea să constate a doua zi că florile din vaze sau cele plantate au dispărut. Oamenii sunt indignaţi şi au făcut sesizări şi la primărie şi la Poliţia comunitară, însă hoţii îşi continuă nestingheriţi  treaba.

Zălăuanii care au înmormântat pe cineva drag merg şi se îngrijesc să aibă mereu flori proaspete pe morminte. Fie că le plantează fie că  duc buchete proaspete tot timpul sunt flori pe morminte, dar a doua zi se trezesc că aranjamentele din vaze sunt luate, cele care sunt plantate sunt rupte, sau unele chiar luate cu tot cu radăcină. În funcţie de sezon dispar, lalele primăvara, vara garofiţele, iar acum e sezonul gladiolelor.

Oamenii sunt indignaţi şi au făcut sesizări şi la primărie şi la Poliţia comunitară, însă hoţii îşi continuă nestingheriţi  treaba.Unul dintre păgubiţi a declarat sub protecţia anonimatului că “Nu sunt hoţii din afara cimitirului ci cei care ar trebui să păzească mormintele, aceia fură florile. Gropari sau ce sunt pe aici, ei ne văd când intrăm cu buchetele sau cu florile pentru plantat, şi în cursul nopţii le fură pentru ca apoi să le vândă mai departe la privaţi.”
O altă persoană păgubită de hoţi spune că în funcţie de ce anotimp este , îi dispar soiuri diferite de flori:”În primăvara mi-au furat lalelele, şi apoi tufele de garofiţe de la mai multe morminte au fost pur şi simplu smulse cu totul, iar în intersecţii vedeam copii aceia cum vând buchete de garofiţe, două găleţi aveau, nu-I  întrebă nimeni de unde au asemenea cantităţi? Au furat şi muşcatele din jardiniere şi acelea foarte ciudat doar pe cele roşii, poate acelea aveau trecere mai bună la cumpărătorii lor. Ar trebui să ia cineva masuri pentru că e de-a dreptul revoltător să fure de pe morminte, e lipsă de respect.’’

Nici o sesizare scrisă


Contactat de echipa ADS reprezentantul Primăriei Zalău a explicat că cimitirul este administrat de Direcţia Generală de Administrare a Domeniului Public (DGADP) Zalău, iar angajaţii sunt prezenţi în perimetrul cimitirului, în fiecare zi, până la ora 15.30. Deşi au existat sesizări totuşi nici una nu a fost sub formă scrisă, nici la primărie nici la DGADP „Din nefericire, din cauza bugetului limitat, administraţia cimitirului se autofinanţează şi a numărului scăzut de personal nu ne permitem să angajăm persoane care să se ocupe de pază. DGADP are şi un protocol cu Poliţia Locală, iar agenţii trebuie să facă verificări de mai multe ori, în fiecare seară în zona cimitirului”, a explicat  Aurel Bican, directorul DGADP Zalău.

Prea puţin personal


Purtătorul de cuvânt al poliţiei locale Lucian Trif contactat de reporterii ADS a spus că în luna iulie a existat o singură sesizare telefonică, iar agenţii au aplicat 6 sancţiuni pentru comerţul ilegal stradal cu flori cu valoare totală de 1210 lei. Reprezentatul Poliţiei Locale a explicat că se fac patrulări în cimitir dar” persoanele care fură din cimitir cunosc se pare că orarul de patrulare al agenţilor noştrii şi acţionează după ce pleacă maşina instituţiei. Avem trei fraţi care au fost amendaţi frecvent pentru că vindeau flori în intersecţii fără documente dar  sunt minori şi plătesc amenda de jumătate.Trebuie să confiscăm marfa si instituţia noastră nu are cameră de corpuri delicte,poliţia şi jandarmeria au asemenea încăpere şi ar avea unde să depoziteze marfa confiscată.”

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite