Scurt „diluviu” pe străzile municipiului Zalău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ploaia de câteva minute care s-a abătut azi asupra Zalăului a creat probleme autovehiculelor aflate în trafic şi pietonilor, deoarece sistemul de canalizare  nu a făcut faţă debitelor pluviale. Situaţia s-a remediat de la sine după ce precipitaţiile au încetat să mai cadă.

Canalizarea a cedat astăzi după-amiază, pe mai multe străzi din municipiul Zalău, în faţa ploii care a căzut pentru circa 20 de minute. Precipitaţiile au îmbrăcat pentru un scurt timp şi formă de grindină, cu diametru de circa un centimetru.

Printre arterele inundate pe care traficul s-a desfăşurat cu dificultate din cauza apelor pluviale s-au numărat bulevardul Mihai Viteazul – în zona centrală, strada Simion Bărnuţiu, strada 22 Decembrie 1989 (Crasnei), strada Nicolae Titulescu unde se lucrează la sistemul de canalizare şi strada Păcii.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, Andrei Crişan, au fost afectate mai multe case şi blocuri, pe străzile 22 Decembrie 1989, Păcii, Titulescu şi în spatele Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău.

Prin intervenţia echipajelor ISU problemele s-au remediat în circa două ore.

Zalău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite