Şcolile din Sălaj au început anul cu minusuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai puţine şcoli şi grădiniţe, mai puţini elevi şi profesori, microbuze sub necesarul estimat - aşa începe anul 2010-2011 pentru învăţământul local, potrivit unui raport prezentat vineri în Colegiul Prefectural.

În Sălaj există în prezent 457 de unităţi de învăţământ, dintre care 118 cu personalitate juridică. Inspectorul general şcolar Ioan Abrudan a precizat vineri, în şedinţa Colegiului Prefectural despre pregătirile de început de an, că s-au desfiinţat 18 şcoli cu clasele I-IV şi 13 grădiniţe.

Numărul de elevi a ajuns la 41.010, în timp ce în anul şcoalr 2009-2010 erau incluşi în planul de şcolarizare 41.690. Şi posturile din învăţământ s-au împuţinat (peste 200 în minus), iar dintre cadrele didactice 6 la sută sunt pensionari şi alte 4 procente - personal fără studii corespunzătoare.

Potrivit comunicatului remis de Instituţia Prefectului, din şcolile sălăjene mai lipsesc microbuzele şi măsurile de securitate. Din cele declarate de Ioan Abrudan, necesarul de microbuze şcolare este de 71, însă există doar 59 astfel de vehicule de transport. Inspectorul şcolar a afirmat că în 75 de şcoli - în principal de la ţară - nu sunt luate măsuri pentru siguranţa şcolarilor; el a adăugat că se intenţionează instalarea unor camere video şi a sistemelor de alarmare în toate şcolile.

Minusuri sanitare

Peste 80 de unităţi şcolare funcţionează fără autorizaţie, 59 dintre ele aflându-se în curs de autorizare. Dr. Sanda Stanca (director adjunct) a adăugat că Direcţia de Sănătate Publică Sălajau a suspendat două autorizaţii de funcţionare ale unor şcoli din mediul rural, în urma unor inspecţii.

Adjunctul de la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor , Răzvan Chiorean, a susţinut că există şi şcoli, tot la ţară, unde nu sunt condiţii pentru depozitarea alimentelor din programul „Cornul şi laptele”.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite