Stiri din Zalau

Schimbare la conducerea Tribunalului Sălaj. Vezi cine este noul preşedinte al instanţei

8 februarie 2012, 08:08 |  Autor: Olimpia Man | 

Cuvinte cheie: Zalău, Sălaj, Adevărul, preşedinte, Tribunalul Sălaj, judecător, Chende Monica,

În maximum şase luni trebuie organizat un concurs pe post

Zalău

În maximum şase luni trebuie organizat un concurs pe post

 

Tribunalul Sălaj are începând de ieri un nou preşedinte, după ce decretul de schimbare din funcţie prin pensionare a judecătorului Petronela Năsăudean, care a ocupat până acum această funcţie, a fost publicat în Monitorul Oficial.

Judecătorul Kende Monica este, începând de marţi, 7 februarie, noul preşedinte al Tribunalului Sălaj. Potrivit purtătorului de cuvânt al instanţei,  judecătorul Mirela Lazoc, colegiul de conducere al instanţei a avizat luni propunerea de delegare în această funcţie a Monicăi Chende, propunere formulată, conform legii, de preşedintele Curţii de Apel Cluj. Schimbarea vine după ce la sfârşitul lunii ianuarie a fost publicat în Monitorul Oficial decretul de schimbare din funcţie prin pensionare a Petronelei Năsăudean, care a deţinut în ultimii trei ani şefia instanţei sălăjene.

Magistrat tânăr, Kende Monica este judecător din 1 octombrie 1993, începându-şi activitatea la Judecătoria Zalău. La 1 ianuarie 2000 a dobândit gradul de judecător de tribunal, iar din 1 aprilie acelaşi an este magistrat la Tribunalul Sălaj.

Numirea sa în funcţie de preşedinte al instanţei sălăjene este cu delegaţie, pe o durată de maximum şase luni, dar nu mai tărziu de data ocupării postului prin concurs.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Doi judecători îşi dispută şefia Tribunalului Sălaj

    Pentru postul vacant de preşedinte al Tribunalului Sălaj s-au înscris la concursu organizat de ...

    Doi pacienţi arşi, transportaţi de urgenţă la Bucureşti cu o aeronavă a Armatei

    Doi maramureşeni, soţ şi soţie, care s-au aflat ieri în vizită la rude în localitatea sălăjeană ...

    Schimbare în conducerea Tribunalului Sălaj

    Preşedintele Tribunalului Sălaj, Petronela Năsăudean, a anunţat luni, 16 ianuarie, într-o confe ...

    Hollande către marile companii: Concediaţi? Vă taxez!

    Francois Hollande, preşedintele ales al Franţei intenţionează să facă foarte costisitoare conce ...

    Educaţia, ruşinea guvernărilor

    Guvernele de după 1990 au dat-o rău în bară la Ministerul Educaţiei. Ministrul plagiator Mang e ...

    Avertisment de la meteorologi: duminică se răceşte brusc şi accentuat. Vezi prognoza

    Temperaturile de vară ne vor mai răsfăţa doar astăzi şi mâine, pentru că de duminică meteorolog ...

    UPDATE: Un tânăr s-a blocat în cameră şi s-a spânzurat de tocul uşii

    Un tânăr de 29 de ani din Zalău şi-a pus aseară capăt zilelor într-un mod terifiant: s-a blocat ...

    Unde intrăm la apă în această vară

    Pentru că sezonul călduros deja și-a intrat în drepturi, deși, calendaristic, vara nu a început ...

    Bascii acuză: "Este o mizerie şi o ruşine. Imaginea României este una de lumea a treia"

    Athletic Bilbao a precizat, astăzi, într-un comunicat, că a transmis organizaţiilor care s-au o ...

    Sălajul are propriii băieţi deştepţi din energie

    Tranzacţiile de pe piaţa energetică au adus unei firme din Sălaj un profit net de aproape 10 mi ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole