Scăderea drastică a populaţiei nu taie din mandate. Numărul consilierilor locali şi judeţeni rămâne neschimbat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Numărul mandatelor de consilieri locali şi judeţeni nu se schimbă
Numărul mandatelor de consilieri locali şi judeţeni nu se schimbă

Pentru că în stabilirea numărului de mandate de consilieri locali şi judeţeni pentru alegerile din iunie s-a ţinut cont de cifrele comunicate de Direcţia Judeţeană de Statistică valabile la 1 iulie 2011, când populaţia judeţului era estimată încă la aproximativ 240.000 de locuitori, acest număr nu va suferi nicio modificare faţă de alegerile din 2008.

Informaţia a fost dată marţi, 17 aprilie, într-o conferinţă de presă, de prefectului Alexandru Vegh, cel care a stabilit, printr-un ordin, numărul acestor mandate pentru alegerile din iunie. "Nu sunt schimbări nicăieri. Vom avea în continuare 30 de consilieri judeţeni, plus domnul preşedinte, iar ca şi consilieri locali, vom avea, la nivel de judeţ, 705 mandate", a explicat prefectul.

Menţinerea numărului de mandate în condiţiile în care populaţia judeţului a scăzut, faţă de 2008, potrivit recensământului de la sfârşitul anului trecut, cu peste 10 la sută, se explică prin faptul că nu s-a ţinut cont de rezultatele acestui recensământ, întrucât în acest moment sunt disponibile doar date parţiale. Aşa că raportarea mandatelor la populaţie s-a făcut nu ţinând cont de situaţia din teren, redată de recensământ, ci de numărul locuitorilor estimaţi de Direcţia Judeţeană de Statistică la data de 1 iulie 2011, adică aproximativ 240.000 de persoane. Din primele date ale recensământului de anul trecut, rezultă că numărul locuitorilor din judeţul Sălaj a scăzut cu 30.120 de persoane faţă de recensământul precendent, din 2002, (când a fost stabilită la 248.015 persoane), şi cu aproximativ 25.000 de persoane faţă de 2008, anul ultimelor alegeri locale. Potrivit datelor recensământului din noiembrie 2011, Sălajul nu numără acum decât 217.895 locuitori.

Nici numărul secţiilor de votare nu va suferi modificări importante. Eventuale suplimentări de secţii vor avea loc, potrivit prefectului, în Sălaj, dat fiind faptul că de la ultimele alegeri au apărut zone rezidenţiale noi.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite