Sălajul a exportat mai mult decât a importat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Firmele sălăjene au exportat anul trecut  produse în valoare de circa 190 de milioane de euro. În acelaşi timp, judeţul a importat mărfuri de 134 de milioane de euro. Datele Direcţiei Judeţene de Statistică arată că exporturile Sălajului au fost mai consistente ca valoare decât importurile. Nu se menţionează, însă, nimic despre produsele alimentare de import, de care sunt pline supermarketurile.

Potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS), agenţii economici din Sălaj au exportat până în august 2010 produse în valoare 190 de milioane de euro, în timp ce valoarea importurilor a fost cu 56 de milioane de euro mai mică. Exporturile judeţului  au constat în materiale textile, produse din metal, mobilă, construcţii prefabricate, iar importurile în materiale textile, combustibili minerali, maşini şi aparate electrice. Statistica DJS Sălaj a luat în calcul doar importurile şi exporturile realizate de agenţii economici în primele opt luni ale anului trecut.

Ce importăm, şi exportăm
Un aspect interesant care reiese din datele DJS Sălaj este că şi importurile, şi exporturile, constau, în general, în materiale textile. De fapt, aceleaşi produse care sunt importate sunt şi exportate, la aproape aceeaşi valoare. Produsele „lână, păr fin sau grosier de animale, fire şi ţesături din păr de cal“ reprezintă jumătate din totalul exporturilor de textile, dar tot jumătate şi din importurile de textile. Dacă ne gândim că în industria textilă a Sălajului nu există altceva decât lohn, adică modalitatea folosită de companiile textile din ţările dezvoltate care utilizează mâna de lucru ieftină din ţările sărace, atunci importurile şi exporturile Sălajului înseamnă produse textile trimise firmelor din judeţ pentru a fi finisate şi retrimise apoi la sursă.
Judeţul nostrum a mai exportat metale comune şi articole din acestea, cu pondere mai mare asupra produselor din fontă, fier şi oţel (91,5 milioane euro). Acestea reprezintă aproape jumătate din totalul de exporturi ale agenţilor economici din Sălaj. Exportul acestor produse a crescut cu aproape sută la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform datelor statistice.
Exporturile din secţiunea „mărfuri şi produse diverse“ au crescut în primele opt luni ale anului trecut cu aproape 11 la sută faţă de perioada corespunzătoare din anul precedent. În cadrul acestei secţiuni, o pondere importantă o are capitolul „mobilă, aparate de iluminat şi construcţii prefabricate“, de fapt aceste produse fiind singurele exportate la acest capitol.

Sălajul importă combustibili şi electronice

În schimb, în Sălaj au fost aduşi combustibili minerali în valoare de aproape 30 de milioane de euro, reprezentând 22 la sută din totalul mărfurilor aduse din străinătate. Importurile de „maşini, aparate şi echipamente electrice, aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile“ au crescut cu aproape 13 la sută faţă de aceeaşi perioadă din 2009 şi reprezintă aproape 10 la sută din total.
Totuşi, potrivit datelor DJS, nu reiese volumul importurilor de produse alimentare care au intrat pe piaţa sălăjeană în 2010. Conform analistului economic Emanoil Gârdan, produsele alimentare se cuantifică la sediul social al firmei care le importă şi nu în judeţele în care se desfac. Prin urmare toate produsele alimentare de import care se găsesc în magazinele şi în supermarketurile din judeţ, şi pe care le consumă sălăjenii, nu apar ca fiind importate în Sălaj. În aceeaşi situaţie se află uzina Michelin, care produce şi exportă anvelope, însă nu are sediul social la Zalău. Prin urmare acest tip de export nu este cuantificat în Sălaj.

Cifră:
190 de milioane de euro este valoarea totală a exporturilor din Sălaj în 2010

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite