Sălăjenii sunt aşteptaţi astăzi la Strâmba şi la Bic. Vezi aici ce program au pregătit mănăstirile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mii de pelerini sunt aşteptaţi astăzi la mănăstirile Strâmba (comuna Hida) şi Bic (lângă Şimleu). În fiecare an, cu ocazia sărbătorii de Sfântă Maria, pelerini  din  toate colţurile ţării vin aici pentru reculegere şi rugăciune. Mănăstirile îi aşteaptă cu un program de slujbe, dar şi cu bucate pregătite de călugări.

Sălăjenii care doresc să aibă parte de un sfârşit de săptămână liniştitor, să se reculeagă departe de zgomotul civilizaţiei în care trăiesc, pot alege să petreacă sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului în două dintre mănăstirile din judeţul Sălaj. Una este mănăstirea "Sfânta Treime" din Bic, situată la 5 kilometri de oraşul  Şimleu Silvaniei. Mănăstirea poartă două hramuri, „Sfânta Treime”şi “Adormirea Maicii Domnului”, iar sărbătoarea din 15 august aduce mulţi pelerini în curtea aşezământului monahal. Programul de sărbătorii începe încă din data de 14 august seara cu slujba de Vecernie, cu privegherea ce conţine Taina Sfântului Maslu, urmată  apoi de slujbe de dezlegări şi molitfele Sfântului  Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur. La ora 12.00 noaptea pelerinii pot participa la procesiunea de înconjurare a bisericii. În dimineaţa zilei de 15 august va avea loc, de la ora 8.45, ritualul de sfinţire a apei şi Utrenia, oficiate de un sobor de preoţi.

După încheierea Sfintei Liturghii, pelerinii se vor putea bucura şi de ospitalitatea măicuţelor de la Bic, în cadrul unei agape creştineşti unde vor fi servite bucate preparate în mănăstire.

Şi la mănăstirea Strâmba, din comuna Hida, satul Păduriş, programul sărbătorii va începe tot de duminică , de la ora 20.00, când va avea loc slujba de Vecernie şi privegherea cu Taina Sfântului Maslu, dezlegări şi molitfe. La miezul nopţii turiştii pot partcipa la procesiunea de înconjurare a bisericii cu  binecunoscuta icoana făcătoare de minuni. Toată slujba va fi intercalată de cântări bisericeşti şi pricesne.

Ziua de 15 august va debuta cu ritualul de sfinţire a apei şi Utrenia iar turiştii şi pelerinii care vor alege să petreacă sărbătoarea de Sfîntă Mărie Mare aici vor avea parte de o slujbă oficiată de către Preasfinţia  Sa  Episcopul Sălajului Petroniu Florea. Întreg  ritualul se va şi aici cu o agapă creştină pentru toţi cei prezenţi la slujbă.

Cei interesaţi să petreacă un sfârşit de săptămână în linişte,rugăciune şi meditaţie vor găsi aici exact ceea ce căutau,frumuseţea naturii.arhitectura impresionantă a bisericilor de lemn, calmul maicuţelor mereu primitoare.Numărul locuri de cazare la mănăstiri este însă limitat pentru că în fiecare an vin aici cu ocazia hramului bisericiilor mii de pelerini din toate colţurile ţării şi chiar din străinătate .


 Singura mănăstire de călugări din judeţ

Mănăstirea Strâmba este una dintre mănăstirile ortodoxe vechi ale Transilvaniei, iar începuturile mănăstirii datează din anul 1470. Numele provine probabil de la o credincioasă „strâmbă şi şchiopă” care a lăsat moştenire locul bisericii. Este singura mănăstire de călugări din judeţul  Sălaj iar singura construcţie a fostului ansamblu monahal care se mai păstrează şi azi este biserica din lemn, cu hramul Adormirea Maicii Domnului.


Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite