Sălaj: Vulpile vor fi vaccinate din avion
0Vaccinarea din avion a vulpilor ar fi trebuit să înceapă ieri, însă, din cauza condiţiilor meteo, a fost oprită. Uniunea Europeană a dat 5 milioane de euro pentru ca Sălajul şi alte 15 judeţe din Transilvania să scape de rabie.
Această acţiune se va desfăşura pe parcursul a zece ani, începând de acum. Directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Sălaj, Mircea Martin, spune că oamenii trebuie să ştie să nu atingă eventualele momeli vaccinale pe care vântul le va deturna, iar dacă au făcut-o, să consulte imediat medicul. În acest scop, în fiecare sat s-au trimis afişe în care cetăţenilor li se explică ce au de făcut în cazul apariţiei unor situaţii neobişnuite.