Sălaj: Şantaj sexual şi pornografie pe Internet

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul a pus filmul a doua oară chiar de pe adresa de mail a victimei
Bărbatul a pus filmul a doua oară chiar de pe adresa de mail a victimei

Un bărbat din Cluj Napoca, pe nume Bercsenyi Laszlo, a fost reţinut de poliţiştii sălăjeni după ce, anul trecut, acesta a postat de Internet, în semn de răzbunare, un film în care apăreau în ipostaze indecente el şi fosta sa iubită, o tânără din comuna Sărmăşag, studentă la Cluj.

Ulterior, el a constrâns-o să facă din nou sex cu el sub ameninţarea, pusă în fapt, că va pune iar filmul pe Internet. Un bărbat din Cluj Napoca, pe nume Bercsenyi Laszlo, a fost reţinut de poliţiştii sălăjeni după ce, anul trecut, acesta a postat pe Internet, în semn de răzbunare, un film în care apăreau în ipostaze indecente el şi fosta sa iubită, o tânără din comuna Sărmăşag, studentă la Cluj.

Potrivit informaţiilor primite de la Biroul Teritorial Sălaj - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Sălaj, care au preluat cazul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Şimleu, bărbatul a postat filmul pe Internet (youtube) fără acordul fetei, după ce aceasta l-a anunţat că vrea să se despartă de el.

Mai mult, după ce a postat filmul, clujeanul a obligat-o pe tânără să întreţină raporturi sexuale cu el, ameninţând-o că în caz contrar va pune din nou filmul pe youtube. Când fata a refuzat să mai întreţină relaţii sexuale cu Laszlo, acesta a postat pe site-ul videa.hu înregistrarea video de pe o adresă mai veche de e-mail a acesteia. El a accesat neautorizat, în mod repetat, adresa de e-mail a tinerei din Sărmăşag şi i-a modificat contul prin schimbarea întrebărilor de siguranţă.

Ieri, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Sălaj a dispus reţinerea pe durata de 24 ore a învinuitului, urmând a fi prezentat Judecătoriei Zalău în vederea emiterii unui mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 zile.

Printre acuzaţiile care i se aduc la dosar se numără accesul fără drept la un sistem informatic prin încălcarea măsurilor de securitate (pentru care legea prevede închisoare de la trei la 12 ani), constrângerea unei persoane prin violenţă sau ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare compromiţătoare pentru persoana ameninţată (închisoare de la doi la şapte ani) şi vinderea, răspândirea sau confecţionarea ori deţinerea în vederea răspândirii a unor obiecte, desene, scrieri sau alte materiale cu caracter obscen.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite