Sălaj: Locuitorii din Almaşu încearcă din nou să îşi aleagă un primar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În comuna Almaşu au loc azi alegeri pentru desemnarea unui primar, după ce scrutinul din 13 februarie a fost anulat în urma unor sesizări de fraudă.

Peste două mii de locuitori cu drept de vor din comuna Almaşu sunt chemaţi astăzi la urne pentru a-şi alege un primar, după ce fostul edil, Eugen Uivari, a renunţat la funcţie, din motive personale, la sfârşitul anului trecut. Alegerile pentru un nou primar în Almaşu au fost programate, printr-o hotărâre de guvern, pentru data de 13 februarie, dar scrutinul desfăşurat atunci a fost anulat ulterior de Judecătoria Zalău după ce filialele judeţene ale PDL şi PNL, ai căror candidaţi nu au reuşit să obţină numărul de voturi necesar accederii în turul doi, au sesizat instanţa cu privire la fraudarea alegerilor de către PSD. Mai exact, ei reclamau faptul că fostul secretar al comunei, Claudiu Bălan, candidatul PSD la funcţia de primar, n-ar fi avut dreptul să se înscrie în cursa electorală deoarece nu trecuse termenul legal de la demisia sa din funcţia de secretar.

Alegerile au fost reluate azi, fără candidatul PSD pe liste. Candidează doar reprezentantul UDMR Gal Mate Istvan, care a adunat la alegerile din 13 fabruarie cel mai mare număr de voturi, candidatul PNL, Dănuţ Ţuruca (al treilea cu 352 de voturi) şi cel al PDL, Alexandru Ghila (cu 342 de voturi). Candidatul PSD a obţinut atunci 359 de voturi şi se calificase în turul doi de pe poziţia a doua.

Potrivit datelor primite de la biroul electoral local, până la ora 14.00 se prezentase la vor aproape 40 la sută din alegătorii cu drept de vor din comună. Conform aceloraşi surse, nu au fost semnalate incidente în desfăşurarea scrutinului.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite