Sălaj: Înmormântarea, afacere pe timp de criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultima modă în domeniu o reprezintă firmele care asigură „înmormântări la cheie“. Costul unei înmormântări este de cel puţin 3.000 de lei, dar sunt cazuri în care familia persoanei decedate plăteşte şi 2.000 de euro.

Benone Olaru, administratorul firmei „Alex“, din Jibou, spune că tarifele pentru înmormântări diferă de la un judeţ la altul, ba chiar de la un sat sau cătun la altul.

„Noi asigurăm servicii de pompe funebre în trei judeţe, Sălaj, Satu Mare şi Maramureş, iar pretenţiile sunt diferite, în funcţie de obiceiurile locului. Sunt sate în care masa de la înmormântare este constituită dintr-un singur fel de mâncare, iar în alte locuri meniul este ca la o nuntă“, explică Olaru.

Marketing funebru


Firma pe care o administrează se ocupă de toate etapele. Având o înţelegere cu Poliţia, angajaţii de la „Alex“ se ocupă şi de transportul la morgă a celor morţi, când există dubii referitoare la cauzele care le-au provocat decesul.

„Drumul până la morgă e gratuit. De acolo noi facem o ofertă familiei şi le putem pune la dispoziţie tot ce e necesar: maşină pentru transport, haine şi încălţăminte pentru decedat, batiste şi ştergare pentru participanţii la slujba de înmormântare, meniu complet pentru masa de după, monument funerar. Preţul minim este de 3.000 de lei, dar acesta poate creşte, în funcţie de preferinţele familiei celui decedat“, mai spune Benone Olaru. Acesta nu se plânge că nu are de lucru în acest domeniu, pentru că are aproape în fiecare zi solicitări.

La aceste cheltuieli se adugă onorariul preotului, dar şi aici cheltuielile nu sunt la fel peste tot. „Preţurile sunt stabilite în fiecare parohie, dar în Sălaj nu depăşesc 50 de lei. Ba mai mult, dacă oamenii n-au posibilităţi financiare, preoţii nu le cer bani şi chiar adună donaţii pentru familia decedatului“, susţine părintele Nicolae Gudea, inspector financiar la Episcopia Sălajului.

Moartea e mai scumpă la oraş

Dacă la sate, costul înmormântării depăşeşte rareori 3.000 de lei, lucrurile nu stau la fel la oraşe, unde familia celui decedat are cheltuieli suplimentare. În Zalău, de exemplu, trupul neînsufleţit este transportat la Capela Cimitirului Municipal, unde şederea este taxată cu 160 de lei.

Direcţia Generală de Administrare a Domeniului Public mai cere 105 lei pentru săparea gropii, pentru adulţi, şi 60 de lei, pentru copii. Cel mai costisitor este locul de veci, dar şi în acest caz tarifele diferă în funcţie de poziţionare. În curtea Capelei, un fel de zonă rezidenţială, preţul unui mormânt este de 600 de lei, dar în zona a II-a, ceva mai departe, acesta scade şi de şase ori.

 Cifră – 1.323 de sălăjeni au murit de la începutul acestui an, potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică.


Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite