Sălaj: Dragobetele, altă sărbătoare de împrumut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echivalentul românesc al Zilei Îndrăgostiţilor, Dragobetele, este la fel de lipsit de tradiţie în Sălaj precum sărbătoarea americană. Chiar dacă, în spiritul unui tradiţionalism excesiv, de-o vreme încoace sălăjenii s-au cam dezis de Sfântul Valentin şi s-au apucat să sărbătorească Dragobetele, etnografii atrag atenţia că în Sălaj nu a existat niciodată o astfel de tradiţie.

Sălajul nu a avut niciodată vreo sărbătoare închinată iubirii. Este vestea tristă dată de specialişti celor care, în dorinţa de a promova autenticul, au renunţat la sărbătoarea Sfântului Valentin şi se pregătesc să sărbătorească astăzi Dragobetele. „Dragobetele nu este o sărbătoare specifică zonei noastre. Ca şi tradiţie, ea apare doar în zona de sud şi sud-est a ţării“, spune Corina Bejinariu, directorul Muzeului Judeţean de Istoria şi Artă Zalău, etnograf de meserie.
Ea se declară de părere că ceea ce se întâmplă în ultimii ani, acestă „asumare“ forţată a sărbătorii, este o greşeală. „Mă şochează această extindere la nivel naţional, în contrapondere la sărbătoarea Sfântului Valentin, dată Dragobetelui, o sărbătoare care este specifică unei anumite zone şi ar trebui să rămâna aşa“, spune etnograful.
De altfel, Dragobetele – spune Corina Bejinariu – nici nu este cu precădere o sărbătoare a iubirii. „Dragobetele este asociat mai degrabă cu ideea de început de primăvară. E-adevărat, tradiţiile din Muntenia spun că tinerii, de Dragobete, mergeau să culeagă flori, iar la întoarcere se sărutau – şi de aici ideea de sărbătoare a iubirii“, explică ea.

„Pe tineri nu-i poţi controla“

Etnograful recunoaşte, însă, şi faptul că tinerii de azi nu ţin foarte mult la autenticitatea unei sărbători. „Pe tineri nu-i poţi controla. Dacă ei se vor regăsi într-o sărbătoare, să punem cea a Sfântului Valentin, degeaba le spui că acest sfânt nu există în calendarul creştin al nostru că ei tot vor sărbători. Până la urmă, totul se reduce la latura comercială a acestui gen de sărbătoare, în care media are un cuvânt important de spus“, crede Corina Bejinariu.
De cealaltă parte, Florica Pop, directorul Bibliotecii Judeţene „Ioniţă Scipione Bădescu“, instituţie care s-a implicat în ultimii ani într-o puternică promovare a Dragobetelui, spune că tinerii cer să fie marcată această sărbătoare. „Normal ar fi să sărbătorim dragostea în fiecare zi. Însă noi ne-am propus ca ziua de 24 februarie să fie dedicată exclusiv iubirii la români, nu neapărat în Sălaj“, precizează ea.

Casetă:
Concurs de poveşti de dragoste

Zeci de perechi de tineri îşi vor prezenta, astăzi, poveştile de dragoste, într-un concurs organizat de Biblioteca Judeţeană pentru a marca sărbătoarea Dragobetelui. Concursul este cu premii şi începe de la ora 17.00 la Sala de Lectură. Înscrierea la concurs se poate face şi cu câteva minute înainte de începerea manifestării.


Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite