Sălaj: Dorina Seucan - „Pictează“ cu acul

Pasiunea pentru „lucrul de mână“, specific satelor din Ardeal, a deprins-o de la mama sa şi a început cu tricotatul, realizând aproape 500 de bluze, pentru ea şi pentru membrii familiei. În ultimii cinci ani, s-a axat mai mult pe goblenuri, adevărate opere de artă „pictate“ cu acul.

„Mama mea a fost învăţătoare, iar la acea vreme, în urmă cu şapte decenii, învăţătorii aveau şi rolul de a aduce "noul", din toate punctele de vedere, în satele româneşti. Ori tricotatul, chelimul sau goblenurile intrau în categoria lucrurilor noi. Şi chiar dacă a reuşit să înveţe multe fete din sat, eu am fost, până la 14 ani, cel puţin, marea ei dezamăgire. Cred că refuzam, de fapt, să învăţ din cauza clasicului conflict între generaţii”, îşi aminteşte Dorina Seucan.

A tricotat peste 500 de bluze

Odată ajunsă la liceu, Dorina Seucan a fost însă obligată să înveţe să tricoteze, pentru că în comerţ nu găsea haine pe gustul ei. „În liceu şi în facultate mi-am tricotat sute de bluze pentru că-mi doream haine unicat. După ce m-am căsătorit şi am avut copii am croşetat şi pentru ei. Cred că, de-a lungul timpului, am făcut mai mult de 500 de bluze”, mai spune economistul pasionat de „lucrul de mână”.

După 1990, s-a apucat să coasă goblenuri. În ultimii douăzeci de ani, a reuşit să facă aproximativ 40 de tablouri „cu acul”. Cele mai multe, au fost făcute în ultimii cinci, de când copiii au plecat de acasă, pentru că Dorina Seucan spune că lucrul la goblenuri reprezintă şi o modalitate de a uita de lucrurile neplăcute, munac fiind una deosebit de riguroasă şi solicitantă. „Lucrez la câte patru goblenuri odată. Nu pot spune că am o temă favorită. Cu aceeaşi plăcere mă ocup de peisaje, portrete sau teme religioase. Patru dintre lucrări au ajuns şi în biserici, două dintre ele chiar la Noţig, satul părinţilor mei”, adaugă Seucan.
Odată cu apariţia internetului, Dorina Seucan îşi caută modelele online şi tot de pe site-uri de specialitate îşi comandă aţele sau pânzele speciale.

Expoziţie când va ieşi la pensie

Toate cel 40 de lucrări vor face parte dintr-o expoziţie, acesta fiind cadoul pe care şi-l va oferi Dorina Seucan, după ce va primi decizia de pensionare. Dar nici una dintre opere nu va fi scoasă spre vânzare, deşi goblenurile valorează între 1.000 şi 2.000 de euro. „Vreau să le las moştenire copiilor. Nu vreau să le vând pentru că le-am făcut din pură pasiune, fără a mă gândi la un câştig material”, explică Dorina Seucan.

Ce-i place?
În timpul liber, în afară de lucrul la goblenuri, Dorina Seucan se relaxează citind. „Lectura îmi oferă posibilitatea de a înţelege psihologia diferitelor tipuri de personaje, ceea ce îmi este de un real ajutor şi în viaţa de zi cu zi”, susţine .

Ce nu-i place?
Dorina Seucan se declară total dezgustată de prestaţia oamenilor politici din România şi consideră că acţiunile iresponsabile ale clasei politice au dus societatea românească într-un veritabil haos, în care omul de rând nu mai înţelege nimic din ceea ce se întâmplă.

Întrebări şi răspunsuri

Cât timp alocaţi pentru munca la goblenuri?
„Făcând o medie, cam trei – patru ore pe zi. Muncesc acasă, după orele de serviciu, dar şi în weekenduri şi în concedii. Pe lângă pasiunea pentru arta în sine, goblenurile reuşesc să mă deconecteze de la grijile cotidiene“, susţine ea.

Aţi transformat pasiunea şi într-o afacere?
„Categoric nu. Eu lucrez din pură plăcere şi nu am vândut, până acum, nici una dintre lucrări. Câteva le-am făcut cadou prietenilor, iar patru au ajuns în biserici sau mănăstiri. S-ar putea câştiga din vânzarea lucrărilor, dar din fericire nu am fost nevoită să fac tranzacţii cu propriile creaţii”.