S-a titularizat pe 500 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este povestea Mădălinei Mureşan, o tânără învătătoare din Meseşenii de Jos, care va avea, ca şi titulară pe post, un venit lunar de 500 de lei. Asta după ce îşi va plăti naveta. În aceeaşi situaţie sunt mulţi ai colegi de-ai ei, nevoiţi să facă naveta la zeci de kilometri de casă.

Cu toate că a avut a doua notă la specializarea la care a concurat, Mădălina nu a avut de unde să aleagă un post mai aproape de domiciliul ei, din Meseşenii de Jos. Aşa că a ales postul din Păuşa, localitate situată la aproximativ 30 de kilometri de casă. Mădălina ştie din experienţa ultimilor doi ani, când a făcut naveta la Peceiu, că transportul până la şcoală o va costa cam două milioane de lei vechi, bani pe care nu-i va primi niciodată înapoi. "Am lucrat doi ani la Peceiu şi mi-am plătit naveta. Acum, că am post mai departe, nu cred că o să rămân cu mai mult de 500 de lei", spune ea. precizând că numai faptul că îi place foarte mult această meserie o face să rămână în învăţământ, pentru că de motivare financiară nici nu poate fi vorba. Mădălina recunoaşte şi că îşi... permite să lucreze pe 500 de lei şi pentru că, deocamdată, o mai ajută şi părinţii cu bani.
În aceeaşi situaţie sunt mulţi ai colegi de-ai ei, cele mai multe dintre cele 84 de posturi disponibile fiind în mediul rural, în localităţi relativ mici şi izolate.
S-au luat mai puţin de jumătate din posturi
Potrivit inspectorului şcolar cu personalul, Viorel Lungu, cu toate că se anunţa o concurenţă acerbă pe cele 84 de posturi titularizabile disponibile în judeţ, pe care se înscriseseră iniţial 454 de candidaţi, la repartizarea de vineri s-au ocupat doar 33 dintre ele. „La specializările la care au fost posturi scoase la concurs au fost foarte puţini candidaţi cu note peste 7 la titularizare, iar la specializările unde au fost candidaţi promovaţi, nu au fost suficiente posturi”, explică Lungu. Cea mai dramatică situaţie se înregistrează la matematică, unde s-au luat doar două din cele 11 posturi disponibile, şi asta din cauza faptului că doar doi din cei 30 de candidaţi de la această specializare au luat note de trecere, peste 7. Nici la învăţători situaţia nu este cu mult mai bună, din acelaşi motiv putând fi repartizaţi doar cinci candidaţi, rămânând neocupate încă cinci posturi. Cu excepţia unor posturi de educaţie muzicală, toate locurile titularizabile la catedră din acest an au fost în mediul rural.

Cele 51 de posturi rămase neocupate vor puta fi ocupate săptămâna aceasta de candiddaţi din alte judeţe care au luat note peste 7 la titularizare. Este ultimul an în care titularizarea pe post se face la nivel de sistem de învăţământ naţional, de anul viitor angajările în sistem urmând să se facă doar la nivel de şcoală.

Zalău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite