Reportaj: Sate care mor încetul cu încetul în Sălaj
0
Răstolţu Deşert, un sat în care n-au mai rămas decât câţiva bătrîni. În judeţul Sălaj sunt multe sate, de obicei aflate la capătul unui drum, în care numărul de locuitori scade pe an ce trece, iar populaţia îmbătrâneşte. Astfel de sate sunt sortite pieirii.
„Vezi uliţa asta? Din capăt de la Mărie a Robului şi până în celălalt capăt la Voidoaie suntem tăte văduve. Niciuna n-are pe nime’, tăţi pruncii lor îs duşi la oraş. M-o chemat şi pe mine fata mea să mă duc să stau la ea, dar eu cât trăiesc, de la munca mea de aici nu mă duc“, spune Ilezie Mastan, o femeie de 70 de ani din satul Răstolţu Deşert.
Tinerii au plecat la oraş
Satul Răstolţu Deşert se află în comuna Agrij, peste Dealu’ Curmăturii, iar de acolo drumul nu mai duce nicăieri. Satul nu este deşert, nu încă, şi probabil nu era deşert atunci când i s-a dat numele. Ori, poate, cine l-a numit aşa a avut o viziune despre cum va arăta el în aceste vremuri.
Are dealuri şi văi frumoase, pomi fructiferi încărcaţi, păduri pline de vânat şi de ciuperci. Însă nu mai are oameni. Tinerii au plecat la oraş sau în alte ţări şi în sat nu au mai rămas decât bătrânii, care-şi duc zilele din pensii de colectiv, în timp ce casele li se degradează, iar pământurile rămân în paragină.
Însă aceşti bătrâni sunt ultimele „vestigii“ ale unor valori spirituale cu care România se mai mândreşte încă, deşi are din ce în ce mai puţine motive.
Educaţia este aspră
Totuşi, în acest sat, oamenii nu trec nepăsători pe lângă bucuriile şi necazurile celorlalţi, iar forma de salut are o mare încărcătură afectivă şi morală: „Doamne ajută!“. Lenea, răutatea şi violenţa sunt păcate mari, foarte mari. Şi grave.
În sat, oamenii îşi cresc pruncii în spiritul ideii de a fi oameni de omenie. Educaţia este aspră şi nu cunoaşte jumătăţi de măsură: „Ori eşti om, ori eşti fleandură, cale de mijloc nu există“, spune scriitoarea Silvia Bodea Sălăjan, în cartea ei despre satul natal, „Răstolţu Deşert, metafora unei iubiri”.
Acum, prunci nu mai sunt mulţi. De mulţi ani, nu se mai nasc destui însât să justifice existenţa unei şcoli locale, deşi ea există. Puţinii copii care mai sunt în sat bat dealul cu picioarele până la şcoală în centrul de comună. Aşa au făcut de generaţii.
Femeile din Pustă nu se recăsătoresc după ce li se prăpădesc soţii. Pentru ele nu există, într-o viaţă, decât un singur bărbat. Aşa este lelea Veronică, al cărei soţ s-a prăpădit de foarte tânăr, iar ea şi-a crescut copiii singură, fără să-i treacă vreodată prin cap să se recăsătorească. Astfel că văduvele îşi duc viaţa în singurătate şi în credinţă.
Satul are 364 de locuitori
Pe la începutul secolului al XVII-lea, în sat locuiau doar nişte ciobani, lucrători pe moşia unui nobil ungur. Astfel că satul a fost numit Puszta, pustiu în limba maghiară. De la acest pustiu vine particula Deşert din numele satului.
Conform primarului comunei Agrij, la ultimul recensământ, în 2002, erau 364 de locuitori. Dintre aceştia, mai mult de jumătate sunt în vârstă de peste 60 de ani, iar în rândul celor din urmă, majoritatea sunt femei.
Se încarcă comentariile...
