Ratele în franci elveţieni sunt înspăimântătoare pentru tot mai mulţi zălăuani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de zălăuani au fost atraşi de moneda elveţiană şi au optat pentru împrumuturi care acum câţiva ani  păreau foarte avantajoase pentru ei. Francul elveţian aduce în pragul falimentului o mulţime de oameni care abia mai reuşesc să ţină pasul cu ritmul în care leul se depreciază în favoarea francului.

Pentru sutele de zălăuani  împrumutaţi în această monedă  şi care abia reuşesc să  îşi plătească ratele, băncile încearcă să caute soluţii. Fie reduc dobânda, fie amână plata ratelor. Zălăuanii au ajuns acum în pragul disperării şi nu se mai descurcă cu plătirea acestor rate care s-au dublat.

Nu mai pot achita ratele


Emilia Prodan de 31 de ani economist în cadru unei firme private a declarat pentru ADS: “În urmă cu 4 ani m-am împrumutat în franci elveţieni, a fost cea mai mare greşeală, am crezut că e avantajoasă  oferta băncii , era singura monedă la care mă încadram, doar în franci puteam primi suma necesară. De la o rata de 400 de lei  pe luna am ajuns sa plătesc peste 800 de lei , am ajuns să nu m-ai rezist financiar. Dacă la început  rata era doar o treime din salariul meu acum trebuie să îl dau pe tot băncii. Am auzit însă  la televizor că vor face ceva , vor veni cu ceva în sprijinul celor care au credite în franci”
Un alt client al unei bănci din Zalău a declarat pentru ADS “ Eu o să merg să le spun că nu mai plătesc mai mult de 600 de lei pe lună, şi atât e prea mult 30% din salar ar trebui,  aşa am primit creditul, rata putea fi maxim 30% din salar, eu nu fac refinanţare, şi nici reeşalonare, nu mă ajută cu nimic.”

Soluţii


O unitate bancară din judeţ a venit pe piaţă deja cu o ofertă  pentru clienţii care au contractat credite in franci elveţieni. Conform informaţiilor primite de la directorul de sucursală  OTP Bank Gabriel Oprea “Banca oferă reducere de un punct procentual din rata dobânzii, pe o perioadă de şase luni calendaristice cu menţiunea că reducerea este aplicabilă din momentul solicitării clienţilor băncii. O altă variantă ar fi suspendarea temporară a rambursării capitalului, pe o perioadă de până la doi ani. În acest timp, clienţii vor plăti doar contravaloarea dobânzii lunare. Potrivit reprezentanţilor băncii “Situaţia financiară la nivel global este în continuare pusă sub semnul întrebării, iar această instabilitate a avut printre consecinţe şi aprecierea rapidă a francului elveţian. Schimbarea a fost puternic resimţită de către clienţii ale căror credite sunt în această monedă.”


Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite