Răsturnare de situaţie: procurorii nu îl mai vor pe poliţistul din Şimleu după gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţistul se afla în timpul serviciului
Poliţistul se afla în timpul serviciului

Procurorii au retras astăzi recursul împotriva deciziei Tribunalului Sălaj de respingere a cererii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj de arestare preventivă pentru 29 de zile a lui Dorin Baidoc, poliţistul din Şimleu Silvaniei care în 28 iulie 2012 a împuşcat mortal, cu pistolul de serviciu, un tânăr de etnie romă din Pustă Vale, suspectat de furt de fier vechi.

La Curtea de Apel Cluj urma să se judece astăzi recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj împotriva deciziei instanţei, însă acţiunea a fost retrasă în ultimul moment. Decizia retragerii recursului nu a aparţinut, însă, procurorilor sălăjeni care fac cercetările în acest caz. Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului, procurorul Rodica Pece Vaida, o astfel de decizie nu este de competenţa instituţiei pe care o reprezintă. De altfel, procurorul Sebastian Dobrescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, ne-a confirmat că decizia a fost a unui coleg de-al său, desemnat ca procuror de caz pentru acest recurs. "După ce colegul s-a consultat şi cu prim-procurorul parchetului, s-a decis retragerea recursului, apreciindu-se că hotărârea instanţei, prin care s-a dispus că învinuitul să fie cercetat în stare de libertate, este corectă", ne-a declarat procurorul clujean.


Potrivit probatoriului administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, procurorii au stabilit următoarele: la data de 28.07.2012, în jurul orelor 2020, în urma sesizării săvârşirii unei infracţiuni de furt de fier vechi, învinuitul Baidoc Dorin- Mihai (agent de poliţie) a împuşcat-o mortal pe victima R. F. Astfel, ca urmare a refuzului victimei de a se legitima şi opoziţiei acesteia de a fi condusă la sediul poliţiei, învinuitul s-a angajat în urmărirea victimei. Pentru a se refugia, victima a pătruns în curtea unei persoane, urmată de învinuitul Baidoc Dorin- Mihai, unde, fără a fi atacat de către victimă şi fără a efectua procedurile de avertizare, a executat un foc cu arma din dotare, către victimă, de la o distanţă mai mare de 2 metri, proiectilul lovind victima în cavitatea toracică dreapta-spate.


Din raportul de expertiză balistică, precum şi din declaraţiile a trei martori oculari,  reiese faptul că învinuitul a tras în direcţia victimei un foc de armă, victima aflându-se cu spatele către învinuit. S-a concluzionat cu certitudine că în momentul tragerii trăgătorul era situat în spatele victimei.


"Probele administrate în cauză au relevat faptul că nu au fost respectate prevederile „Procedurii privind folosirea armamentului din dotare” emise de Inspectoratul General al Poliţiei Române, în sensul că înainte de folosirea armei de foc, învinuitul nu a respectat prevederile art. 10 ale acestui regulament referitoare la somaţia legală. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare", se precizează într-un comunicat de presă al Parchetului General.


Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite