Profesorul Iuliu Suciu - primul primar al Zalăului liber

A fost primul primar al municipiului Zalău după Revoluţie, dar nu a durat mai mult de şase luni, deoarece nu şi-a dorit să fie „slugă la doi stăpâni”. I-a fost mai dragă cariera didactică.

Profesorul Iuliu Suciu a fost repartizat ca profesor suplinitor în localităţile Stârciu şi Horoatu Crasnei după ce a absolvit Şcoala Normală din Gherla. După examenul de stat a fost numit profesor la Şcoala medie din Jibou. „La înfiinţarea judeţului Sălaj am fost numit inspector de limba română la Inspectoratul Şcolar Judeţean, moment în care am devenit cetăţean al oraşului – la acea vreme – Zalău”, explică profesorul pensionar cum s-a născut legătura sa cu oraşul Zalău.

Povestea cu primăria municipiului a început imediat după Revoluţia din decembrie 1989, când a intrat în grupurile de lucru care se străduiau să pună puţină ordine în lipsa de ordine generală. „În primele zile după alungarea Ceauşeştilor, atmosfera generală era în pragul delirului – bucurie, exuberanţă, dorinţă de comunicare, dar exista şi un anumit haos în viaţa comunităţii. De exmplu, se dădeau afară, prin vocea poporului, directori de la o anumită întreprindere, doar pentru ca să fie aşteptaţi de salariaţii din altă parte şi numiţi în funcţie”, îşi aminteşte fostul primar.

În 6 ianuarie 1990 a fost desemnat să ocupe funcţia de primar pentru o perioadă de trei luni, însă a fost nevoit să-şi prelungească mandatul cu încă pe atât; după care au fost organizate alegeri. „Nu, nu m-am gândit să candidez. Eram în acelaşi timp director al Liceului Pedagogic şi primar neremunerat, nu puteam să rămân în continuare «angajat la doi stăpâni». Şi cum munca didactică reprezenta o prioritate, am considerat că am fost suficient timp antrenat în viaţa politică şi administrativă a judeţului”, afirmă Iuliu Suciu.

Fondator al Cenaclului „Silvania”

Pasionat de literatură, profesorul Suciu a fost printre cei care au fondat cenaclul literar care funcţionează de peste 30 de ani în Sălaj, din 27 noiembrie 1977, şi preşedinte al acestuia până în prezent. „Contactul cu viaţa cenaclistă din Zalău datează din 1963 când, împreună cu regretatul om de litere Pete Hossu – exilat în vremea aceea la şcoala din Cheud – veneam lunar aici şi participam la activitatea unui cenaclu literar de pe lângă Casa de Cultură Orăşenească”, povesteşte profesorul de română. „Alături de pasiunea pentru lectură, activitatea de cenaclu a reprezentat un prilej de exersare a actului critic, cu numeroase satisfacţii atunci când descopeream valenţe creatoare şi realizări artistice deosebite”, spune el.

Ce-i place

Cartea, cartea, cartea. Ca să sublinieze dragostea sa pentru literatură, profesorul îl parafrazează pe Jean-Paul Sartre: „M-am născut printre cărţi şi tot acolo sper să şi mor”. În tinereţe, mai spune el, a iubit sportul ca practicant, iar la această vârstă îl iubeşte în continuare ca spectator, în special voleiul.

Ce nu-i place

Minciuna, demagogia, lipsa de principii şi marasmul politic contemporan: „Toată realitatea politică de azi creează o ruptură între oamenii de rând, aşa-zisul electorat, şi reprezentanţii puterii. Lupta pentru putere, bazată pe câştigarea «osului de ros», face ca încrederea oamenilor în partide şi parlament să scadă vertiginos”.

Întrebare şi răspuns

Aţi fost profesor şi critic, nu aţi fost niciodată ispitit să deveniţi autor de literatură?

I.S.: Există oameni care au vocaţie creatoare şi alţii care, datorită unui excesiv sentiment de autocenzură, cochetează cu ideea creaţiei, dar se opresc în pragul acesteia. Eu mă situez în categoria a doua şi am rămas cu o vocaţie minoră – aceea de critic al creaţiei literare. Nu mi-e străină, însă, preocuparea pentru creaţia literară propriu-zisă (păstrez în sertar poezia adolescenţei). Însă rodul acestor preocupări rămâne, deocamdată, doar un exerciţiu pentru plăcerea mea.