Profesorii din Sălaj îşi vor primi salariile în decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bugetul Zalăului a fost suplimentat cu peste 2,4 milioane de lei
Bugetul Zalăului a fost suplimentat cu peste 2,4 milioane de lei

În ciuda zvonurilor potrivit cărora rectificarea bugetară de săptămâna trecută, care a tăiat din bugetul Ministerului Educaţiei, ar lăsa profesorii fără salarii în prag de sărbători, în Sălaj lucrurile par să fie sub control.

 Executivul a revenit asupra reducerii de săptămâna trecută cu o suplimentare de fonduri. „Rectificarea bugetară, potrivit OG.18/2010, a fost corectată prin Ordonanţă de Urgenţă  în şedinţa de Guvern de ieri, 22.11.2010, actul normativ vizând alocarea sumelor necesare plăţii salariilor în învăţământ aferente lunii noiembrie, care potrivit legii se face în decembrie”, explică reprezentanţii Direcţiei Judeţene a Finanţelor Publice Sălaj.

 Zalăul a primit 2.591.000 de lei

Informaţia ne-a fost confirmată şi de primarul Zalăului, Radu Căpîlnaşiu, care susţine că pentru plata salariilor pe luna noiembrie a profesorilor din municipiu au fost alocaţi suplimentar 2.591.000 lei. Primarul spune că banii vor ajunge pentru plata integrală a celor aproximativ 3.000 de cadre didactice încadrate în şcolile din Zalău. „Fără această suplimentare de fonduri, n-am fi putut plăti decât parţial salariile pe luna noiembrie”, precizează Căpîlnaşiu.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite