Primăria a „baricadat” trotuarul de pe strada Horea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zălăuanii nu vor mai putea să-şi parcheze maşinile în faţa magazinului Ana Sport. Angajaţii DGADP au montat 30 de parapeţi din plastic pentru a nu permite şoferilor să - şi lase autoturismele pe trotuar.

Angajaţii DGADP şi ai Biroului Circulaţie Rutieră au constatat le-au pus gând rău zălăuanilor care parcau pe trotuarul, de pe strada Horea. Din cauza şoferilor care parcau anapoda, pietonii erau obligaţi să circule pe partea carosabilă, fiind expuşi astfel, accidentelor.  „Mai mult, în intervalul orar 14.00 – 18.00, mai ales, se creau blocaje în trafic”, ne-a declarat Manuela Ghiuruţan, purtătorul de cuvânt al Primăriei Zalău.

În urma consultărilor cu Poliţia municipiului s-a convenit amenajarea zonei, astfel încât să fie eliminate problemele descrise, şi, în acest sens, s-a executat o amenajare rutieră provizorie, din 30 de parapeţi de plastic , pe trotuar, la limita acestuia dinspre carosabil.

„Zona este monitorizată de către angajaţii DGADP şi ai Biroului Circulaţie, şi, se va decide ulterior dacă va fi realizată o amenajare definitivă, încât să fie asigurat accesul pietonilor pe trotuar”, spune primarul  Radu Căpîlnaşiu.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite