Primăria Zalău ne vrea clarvăzători
0
Reprezentanţii Primăriei Zalău spun că locuitorii din municipiu nu vor fi informaţi că modificarea Codului Fiscal îi obligă la impozite suplimentareSub pretextul că fiecare cetăţean trebuie să cunoască legea, Primăria Zalău a decis să nu-i informeze pe cei care plătesc taxe şi impozite asupra majorării, începând de la 1 iulie, a acestor dări.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Zalău, Manuela Ghiuruţan, instituţia a decis să nu trimită informări contribuabililor care, de la 1 iulie, odată cu intrarea în vigoare a unor modificări la Codul Fiscal, sunt datori la bugetul local. Este vorba în special despre zălăuanii care au maşini cu capacitate cilindrică mare, de peste 2.000 de centimetri cubi, pentru care impozitul s-a dublat faţă de sistemul de calcul preceden. În aceeaşi situaţie sunt şi cei care deţin mai multe imobile în proprietate, care sunt taxaţi, de asemenea, suplimentar.
„Nu suntem obligaţi“
„Conform legislaţiei în vigoare, nu avem obligaţia să trimitem înştiinţări către contribuabili, întrucât fiecare cetăţean este obligat să cunoască legea“, susţine purtătorul de cuvânt al primăriei. „Contribuabilul poate solicita în scris o situaţie a sumelor datorate bugetului local, iar Serviciul de Impozite şi Taxe Locale va emite certificat de atestare fiscală”, a mai explicat Ghiuruţan.
Sunt voci care susţin, însă, că Primăria nu trimite aceste informări tocmai pentru că, în baza lor, unii contribuabili ar putea da în judecată instituţia. Este vorba despre cei care şi-au achitat integral, pe tot anul, impozitele, înainte de 1 iulie, şi care acum trebuie să plătească o diferenţă rezultată din modificarea Codului Fiscal.
Ce spune avocatul
„Este absolut nelegal să le ceri celor care şi-au achitat impozitul pe tot anul să plătească din nou, pentru că în momentul în care au plătit, raportul lor juridic cu Primăria s-a stins. Iar o lege nu poate afecta un raport juridic stins“, a explicat avocatul Ciprian Chende. În privinţa faptului că Primăria nu i-a înştiinţat pe locuitorii din Zalău că au de plătit diferenţe la impozite, avocatul crede că municipalitatea încearcă, astfel, posibilitatea oamenilor de a acţiona în instanţă. „Ai nevoie de un act ca să te poţi adresa instanţei, iar o astfel de informare este ocazia perfectă da a-i da în judecată“, a mai spus avocatul.
Ciprian Chende îi îndeamnă pe cei care şi-au achitat integral impozitele să ceară Primăriei o informare scrisă cu privire la obligaţiile pe care le au, în acest moment, faţă de bugetul local. „Dacă nu răspund în 30 de zile, mergem în instanţă. Dacă răspund şi spun că trebuie să plătească diferenţa respectivă, iar se merge în instanţă. Şi orice judecător va înţelege că este vorba despre o ilegalitate“, susţine avocatul.
Impozit dublu
Printr-o ordonanţă care a modificat Codul Fiscal, Guvernul a majorat impozitul auto de la 7 lei/200 cmc la 8 lei, pentru maşinile sub 1.600 de cmc; de la 15 lei la 18 lei/200 cmc pentru cele între 1601 şi 2000 de cmc; de la 30 de lei la 72 de lei/200 cmc pentru maşinile cu o capacitate între 2001 şi 2600 cmc, şi de la 60 la 144 de lei /200 cmc pentru maşinile cu motoare de la 2601 – la 3000 de cmc. Pentru maşinile de peste 3001 cmc, impozitul a fost majorat de la 120, la 290 de lei/200 cmc.