Prefectul de Sălaj despre anularea alegerilor de la Almaşu: "S-a creat un precedent foarte periculos "

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La două luni de la scandalul din jurul alegerilor parţiale de la Almaşu, al căror prim tur de scrutin a fost anulat pe motiv de fraudă, prefectului Sălajului, Alexandru Vegh a ieşit astăzi în presă şi a tras un semnal de alarmă cu privire la precedentul creat.

"Alegerile de la Almaşu s-au repetat pe baza unei sentinţe civile care spune că s-au fraudat alegerile. Eu unul vreau încă să aflu cine a fraudat, cum a fraudat şi dacă s-au întocmit dosare penale", îşi explică prefectul poziţia, precizând că, din câte ştie el, până acum nu s-a făcut nimic pentru a cerceta frauda dată ca sigură de instanţă - Judecătoria Zalău.

"Prin această sentinţă mi se pare că s-a creat un precedent periculos: printr-o sentinţă irevocabilă să anulezi alegerile. Şi spun asta gândindu-mă că nu peste mult timp vin alegerile locale şi ne putem aştepta ca primarii care pierd s meargă în instanţă şi să obţină anularea şi repetarea alegerilor", mai spune prefectul.

Vegh spune că nu şi-a exprimat aceste opinii până acum "pentru a nu boicota alegerile" dar şi pentru că a tot "aşteptat să vadă că se cercetează această fraudă". "Dacă au fost fraudate alegerile, cineva să găsească vinovaţii", îndeamnă prefectul.

Reamintim că primul tur al alegerilor pentru funcţia de primar al comunei Almaşu, din 13 februarie, a fost anulat după ce filialele judeţene ale PDL şi PNL au sesizat Judecătora Zalău cu privire la o presupusă fraudă electorală. Mai exact, cele două formaţiuni reclamau faptul că reprezentantul PSD în cursa pentru fotoliul de primar nu avea dreptul legal să candideze (deoarece ocupase funcţia de secretar al comunei din care nu demisionase în timp util, adică înainte de începerea campaniei electorale). De reţinut este faptul că după primul tur se calificaseră pentru turul 2 candidaţii PSD şi UDMR. Judecătoria a admis sesizarea şi a dispus repetarea alegerilor.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite