Prefectul Sălajului respinge acuzaţiile privitoare la implicarea în anularea alegerilor de la Almaşu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În replică la afirmaţiile preşedintelui PSD, Victor Ponta, la o emisiune TV, care spunea că alegerile de la Almaşu s-au anulat la cererea prefectului, Vegh Alexandru precizează printr-un comunicat de presă că nu a avut niciun amestec în ceea ce s-a întâmplat acolo.

Potrivit unui comunicat al biroului de presă al Prefecturii, conform legislaţiei în vigore prefectul nici nu poate dispune anularea unui scrutin, soluţionarea eventualelor sesizări de fraudă electorală făcându-se de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află circumscripţia electorală respectivă. Prefectul nu poate nici măcar să depună cerere de anulare - se mai arată în comunicat - acesta fiind atributul exclusiv al partidelor politice.„În concluzie, Instituţia Prefectului judeţului Sălaj respinge vehement orice acuzaţii privind implicarea în anularea scrutinului, reafirmându-şi poziţia apolitică şi echidistantă în organizarea alegerilor din comuna Almaşu“.

Reamintim că săptămâna trecută Judecătoria Zalău a decis anularea primului tur al alegerilor pentru funcţia de primar al comunei Almaşu, desfăşurat în 13 februarie, după ce filialele judeţene ale PNL şi PDL au sesizat nereguli în desfăşurarea scrutinului. Alegerile pentru primăria din Almaşu au fost reprogramate pentru duminică, 27 februarie.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite