Portret/Emanuel Petran: „De când sunt lider sindical primesc numai roluri de răi şi duri“

Emanuel Petran

De 13 ani pe scenă, actorul Teatrului Naţional din Cluj spune că de fiecare dată când face un rol este „ca nou“. Aproape săptămânal, Emanuel Petran revine acasă la Surduc, locul unde a copilărit şi a visat să devină actor.

O copilărie fericită, amintiri frumoase şi o familie deosebită îl leagă pe actorul Emanuel Petran de Surducul natal. „M-am făcut actor pentru că fratele meu, mai mare cu opt ani, mă ducea cu el la cinema. În vremea aceea era cinematograf în Surduc şi rulau filme în fiecare zi. Vedeam câte un film şi de şase-opt ori“, îşi aminteşte el.

Cu toate că nu ştia citi, filmele fiindu-i „traduse“ de fratele său, Emanuel era fascinat de ceea ce se întâmpla pe ecran. Mai ales despre posibilitatea de a fi oricine: „Puteai fi şi indian piele-roşie, puteai fi cowboy, puteai fi bun sau rău, oricum“.

Atunci s-a hotărât să devină actor, dorinţă pe care n-a împărtăşit-o nimănui. „Colegii mei toţi doreau să se facă ba poliţist, ba şofer, aveam impresia că – dacă le-aş fi spus că vreau să mă fac actor – ar fi râs de mine“, explică Petran.

Teatrul, primul loc fără discuţie

Neavând curajul să le spună părinţilor, la 14 ani a dat admitere la Liceul de Informatică din Cluj. „Ştiam că trebuie să ajung la Cluj şi, cum eram bun la matematică, m-am dus la Liceul de informatică“, povesteşte actorul.

A urmat Şcoala Populară de Arte, fără ştirea părinţilor, iar la 18-19 ani i-a surprins spunându-le că va face teatru. „Nu dădusem semne până atunci, în afara serbărilor şi a spectacolului «Negru Vodă» cu care am luat şi premiu la Cântarea României, faza naţională. M-au sprijinit necondiţionat, deşi se vedea că mă consideră o cauză pierdută“, mărturiseşte Petran.

A jucat pe scenă, a jucat şi în filme, mai mult scurtmetraje, însă teatrul rămâne „pe primul loc, fără discuţie“. Munca, energia, sunt mai „faine“ în teatru, apreciază actorul.

Toate rolurile îi sunt dragi

În prezent, Emanuel este Boris în piesa „Livada de vişini. O continuare“. „De când sunt lider sindical mă distribuie numai în roluri de criminal, de dur, de om rău“, constată actorul.

El susţine că a avut toate tipurile de roluri şi a încercat să le îndrăgească pe toate. „Încerc să mă simt bine în orice rol, să-l fac bine. Trebuie să înţelegi cine e, de unde vine, ce face şi de ce, iar înţelegând ţi-e drag“, spune Petran.

El crede că sunt roluri care îţi vin „ca o mănuşă“, le simţi şi le faci; altele, pe care nu le simţi, caz în care trebuie să „studiezi“. „Acest lucru vine natural; îmbătrânind ajungi să înţelegi mai bine. Consider că sunt un actor mult mai bun acum decât la 25 de ani şi nu pentru că aş avea mai mult talent“, adaugă Emanuel Petran.

Ce-i place

Îi place muzica, să facă rebus şi să citească. Îi place şi sportul: joacă fotbal, tenis de masă şi frecvetează sala de fitness. Din lista lui de preferinţe nu avea cum să lipsească nici filmul, pe care îl priveşte şi critic, dar şi ca simplu spectator. „La filmele bune, la fel ca la un spectacol bun, privesc ca un spectator oarecare. Dacă însă e prost, intervine ochiul critic“, spune Emanuel.

Ce nu-i place

Îi displac oamenii răi, mai mult chiar decât cei proşti: „Îi consider mai nocivi. Prostia e ceva cu care te naşti, pe când răutatea e dobândită, e educată sau, cel puţin, cultivată“, argumentează actorul. Nu-i place ceea ce se întâmplă în România la ora actuală din punct de vedere politic şi social.

Întrebări şi răspunsuri

Cum e pentru un actor să joace în reclame?

E.P.: Reclama e o chestie de a supravieţui în ţara asta. Nu e ceva artistic, dar – depinde şi de actor –trebuie lucrat totuşi profesionist. Şi, în două zile de filmări, câştig salariul meu pe cinci luni. În prezent am un salariu de 1.000 de lei lunar.

Cum a fost experienţa de regizor pentru „O noapte furtunoasă“?

E.P.: Nu trebuie să ai neapărat titulatură ca să faci asta. După 13 ani de teatru cred că pot să fac binişor pe regizorul. M-am simţit extraordinar împreună cu colegii de la Naţional. Se încearcă să se facă teatru numai pentru elite, dar nu poţi supravieţui ca teatru cu spectacole pentru 2 la sută, pe banii statului. Spectacolul trebuie să se întoarcă spre toţi.