Pompierul Lucian Barbor din Sălaj: Am văzut multe familii distruse și oameni nefericiți din cauza accidentelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucian Barbor este unul dintre pompierii militari ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum" al judeţului Sălaj care este paramedic la SMURD.

Lucian Barbor a fost primul pompier din judeţ care a început cursurile de paramedic pentru a putea  lucra la Serviciul Mobil de Urgenţă şi Descarcerare SMURD, potrivit unui material realizat de jurnalista Augusta Teşinschi în august 2011.  „Am început cursurile pentru paramedici la finalul anului 2009, la Oradea, unde am obţinut diploma de paramedic. După, cursurile de la Oradea am continuat pregătirile  la Târgu Mureş, cei care ne-au pregătit atât pe mine, cât şi pe colegii mei fiind doctorul Silviu Ladariu şi Corina Ghiurco, asistentă în cadrul ISU Sălaj", spune pompierul.

Specialist în descarcerări

Dorinţa de a profesa ca şi paramedic i-a fost „stârnită" în urmă cu mai bine de zece ani după terminarea cursurilor unei Şcoli Liceale Sanitare din Zalău. Lucian a mărturisit că „să fii paramedic  este o meserie frumoasă ale cărei satisfacţii  nu pot fi comparate cu nimic. În timpul şcolii mi-am dat seama şi am început să conştientizez câte nevoie au unele persoane  de ajutorul altora pentru a fi sănătoşi şi chiar pentru a supravieţui".

De când s-a angajat la ISU Sălaj lucrează la descarcerări. „Am văzut şi familii  distruse şi oameni nefericiţi din cauza accidentelor şi, sincer să fiu, chiar îmi doresc să pun în practică toate cunoştinţele mele ca şi paramedic", a adăugat acesta. 

Zalău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite