Pompierii disponibilizaţi ar putea primi salarii compesatorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prezent azi la Zalău, colonelul Marcel Sorin Lucaciu, inspector general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), a explicat criteriile care au stat la baza disponibilizărilor în rândul pompierilor. Acesta a precizat că nu este exclus ca cei în cauză să primească salarii compesatorii.

După cum a explicat şeful IGSU, disponibilizările au avut loc nivel naţional însă nu toate inspectoratele din ţară a fost nevoite să organizeze concursuri de evaluare, criteriile care au stat la baza concedierilor fiind raportul dintre numărul de locuitori al unui judeţ şi angajaţi, dezvoltarea economică a zonei respective, dar şi verificarea abilităţilor şi cunoştiiţelor profesionale a angajaţilor care ocupau aceeaşi funcţie. La nivel de judeţ, numărul  pompierilor  care urmează să părăsească sistemul, începând cu data de 15 septembrie, este de 44. Cu toate că legislaţia din domeniu nu prevede acordarea unor salarii compesatorii celor ca au fost disponibilizaţi, Lucaciu  a menţionat că se va avea în vedere acest aspect şi nu este exclus ca cei în cauză să primească salarii compensatorii.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite