Pneumoniile sunt pe val în Sălaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 1.700 de persoane s-au îmbolnăvit în decursul unei săptămâni
Peste 1.700 de persoane s-au îmbolnăvit în decursul unei săptămâni

Frigul îi atacă pe sălăjeni, favorizând creşterea cazurilor de pneumonii, viroze şi alte afecţiuni ale căilor respiratorii. Peste o mie de persoane s-au îmbolnăvit într-o săptămână, 167 dintre ei de pneumonie.

În săptămâna 4-10 octombrie 1.712 de persoane s-au adresat doctorului din cauza unei infecţii acute a căilor respiratorii superioare, potrivit informaţiilor colectate de la medici către Direcţia de Sănătate Publică Sălaj. Purtătorul de cuvânt al DSP, Mihai Cheşeli, a subliniat că este vorba de o creştere cu 31 la sută a cazurilor, raportat la săptămâna precedentă.


Şi pneumoniile s-au înmulţit, înregistrându-se 167 de îmbolnăviri – în creştere de 60 de procente. Un număr de 73 de bolnavi au fost spitalizaţi, având nevoie de tratament sub supraveghere.

Principalele victime ale bolii au fost copiii sub 14 ani, în această categorie numărându-se 1.191 de pacienţi.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite