Performanţele răsplătite cu bani. Află aici cât primesc olimpicii sălăjeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Abrudan a precizat că premiile vor consta în bani
Ioan Abrudan a precizat că premiile vor consta în bani

60 de elevi de la mai multe instituţii de învăţământ din judeţ, care au obţinut premii şi menţiuni la faza naţională a olimpiadelor şcolare, vor fi premiaţi în cadrul „Galei Olimpicilor”. Premierea va avea loc în cadrul Zilelor Învăţământului Sălăjean care se vor desfăşura în perioada 21-27 noiembrie.

Ioan Abrudan, inspector şcolar general,  a precizat  că premiile, acordate celor mai buni elevi ai judeţului, vor consta în bani, sumele fiind cuprinse între 300 şi 100 de lei pentru fiecare elev, care a obţinut premiu sau menţiune la faza naţională a olimpiadelor şcoalare. Pe ceastă cale, Abrudan a făcut un apel  către agenţii economici din judeţ,  aceştia fiind invitaţi să participe „într-un fel sau altul” la premierea olimpicilor. Astfel, cei interesaţi de a sponsoriza olimpicii se pot adresa la sediul Inspectoratului Judeţean Şcolar  (ISJ) Sălaj, până  cel târziu la data de 11 noiembrie.  Agenţii economici pot oferi personal premii olimpicilor şi pot specifica  cuantumul şi materia pe care doresc să o „premieze”.  În anul Şcolar 2010 -2011, la  etapa naţională a Olimpiadei Şcolare au fost premiaţi 59 de elevi, pentru 22 de obiecte de studiu, iar Claudia Mihaela Pop Medalia, elevă a Colegiul Naţional Silvania, din Zalău a obţinut  medalia  de argint la Olimpiada Internaţională de Chimie „D.I. Mendeleev”.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite