Pentru judecătorii sălăjeni, 2010 este cel mai greu an din istoria tribunalului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Tribunalului Sălaj se plânge de volumul enorm de muncă pe care îl au judecătorii de făcut, 2010 fiind anul cel mai greu din toată istoria instituţiei.

Tribunalul se găseşte într-o situaţie delicată având de soluţionat 11.226 de dosare, volum de activitate susţinut de 11 judecători. Nici celelalte instanţe din Sălaj nu stau mai bine, afirmă preşedintele Tribunalului, Petronela Năsăudean. Cei şapte judecători au de soluţionat 8.589 de dosare. Oricum există un deficit de judecători, deoarece numărul din schemă este de 12, însă noii judecători repartizaţi la Zalău în urma concursurilor, stau pentru o scurtă perioadă, după care pleacă.
La Şimleu Silvaniei, doi judecători au în grijă 3.022, în timp ce la Judecătoria Jibou, trei judecători au de rezolvat 1.705 dosare pe rol.
„Volumul de activitate din anul 2010 este aproape dublu faţă de tot anul 2009, de fapt cel mai mare din întreaga istorie a Tribunalului Sălaj”, spune Petronela Năsăudean.
Nici cu personalul auxiliar de specialitate nu stă mai bine tribunalul. „De multe ori îmi e frică să nu avem necazuri de sănătate cu grefierii noştri, din cauza stresului şi suprasolicitării la care sunt supuşi”, afirmă preşedintele.
Cauzele judecate sunt variate, însă cea mai mare pondere o au litigiile de muncă şi activităţile în contencios administrativ.


Zalău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite