Stiri din Zalau

Patru tineri din Zalău, condamnaţi la închisoare pentru falsificarea unor bancnote de 50 de euro

30 noiembrie 2011, 06:02 |  Autor: Olimpia Man | 

Cuvinte cheie: Zalău, Sălaj, Adevărul, falsificare, bancnote euro, scanner, târg de animale,

Cei patru tineri au reuşit să falsifice peste 3.000 de euro

Zalău

Cei patru tineri au reuşit să falsifice peste 3.000 de euro

 

Cei patru tineri din Zalău, prinşi în luna martie 2009 că au înşelat mai multe persoane din Sălaj şi din judeţele vecine plătind animalele cumpărate de la aceştia cu bani falşi au fost condamnaţi la închisoare.

La capătul unui proces care a durat doi ani şi jumătate, Judecătoria Şimleu Silvaniei a decis să-i bage pe trei dintre ei în spatele gratiilor, cel de-al patrulea primind şi el trei ani de închisoare, dar cu suspendarea executării. Astfel, cea mai mare pedeapsă, de cinci ani de închisoare cu privare de libertate, a primit-o Păunel Lăcătuş, un tânăr din Zalău în vârstă de 23 de ani şi care în momentul faptei nu avea decât 21 de ani. Patru ani şi două luni de închisoare a primit colegul acestuia de nelegiuiri, Anton Andraş, un zălăuan în vârstă de 31 de ani.Ovidiu Băbţan, în vârstă de 24 de ani, va sta după gratii trei ani, în timp ce Dan Onău, cel care completează „careul de aşi”, scapă de executarea pedepsei, el fiind condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.

Potrivit poliţiştilor care au anchetat cazul, cei patru tineri au reuşit să falsifice, cu ajutorul unui scanner, bancnote din copiura de 50 de euro. Ei foloseau o bancnotă autentică şi hârtie specială. Procesul de contrafacere a bancnotelor avea loc acasă la Ovidiu Băbţan, cu scannerul şi hârtia lui Dan Onău, Păunel Lăcătuş contribuind cu bancnota de 50 de euro autentică. Ei plasau banii falşi în piaţă cumpărând animale din pieţele din Sălaj şi din judeţele din jur, după care revindeau animalele şi primeau, astfel, bani autentici. Ei au fost prinşi în momentul în care un bărbat care le vânduse, în 9 martie 2009, un cal în târgul de animale din localitatea Crasna, a încercat să schimbe o parte din cele 22 de bancnote de 50 de euro primite de la tineri în schimbul animalului. Bărbatul a aflat atunci că bancnotele sunt false şi a sesizat imediat poliţia.

Filmul contrafacerii

Poliţiştii care au anchetat cazul au stabilit că la sfârşitul lunii februarie 2009, Ovidiu Băbţan s-a întâlnit, în locuinţa sa, cu Păunel Lăcătuş şi Dan Onău, cu care s-a înţeles să falsifice şi să pună în circulaţie bancnote euro din cupiura 50. În următoarele zile Dan Onău a adus cu el un scanner şi coli de hârtie, iar Păunel Lăcătuş a adus o bancnotă din cupiura 50 Euro autentică.

Cei trei au început să falsifice, cu ajutorul scannerului, bancnote din cupiura 50 Euro, iniţial câte o bancnota pe o coală de hârtie şi apoi 2 bancnote pe o coală, reuşind să falsifice un număr de 57 de bancnote, în suma totală de 2850 Euro. Apoi, cei trei au decupat cu o foarfecă şi o lamă bancnotele de pe colile de hârtie, dar au observat că un număr de şapte bancnote nu sunt bine realizate, motiv pentru care le-au ars, rămânând astfel cu suma de 2500 Euro.

După plecarea lui Dan Onău de la domiciliul lui Ovidiu Băbţan, în locuinţă şi-a făcut apariţia Anton Andraş, care a văzut că cei doi au falsificat 50 de bancnote, motiv pentru care au hotărât ca el şi fratele său să participe la falsificarea de bancnote. Din acel moment, cei patru au mai confecţionat, în patru rânduri, prin aceeaşi modalitate, următoarele sume, în bancnote din cupiura de 50 Euro: 150 Euro, 200 Euro, 200 Euro şi 650 Euro, folosind de fiecare dată altă bancnotă autentică.

 Tinerii au stabilit apoi modalitatea de punere în circulaţie a bancnotelor contrafăcute, respectiv plasarea acestora în târgurile de animale din judeţul Sălaj şi judeţele învecinate, prin cumpărarea şi vânzarea unor animale, urmând să împartă câştigurile  realizate. În data de 9 martie 2009, Păunel şi Anton s-au dus în târgul de animale din localitatea Crasna, de unde au cumpărat un cal, de la P. Imre, căruia i-au dat 22 de bancnote contrafăcute, din cupiura de 50 euro (1100 euro), şi suma de 400 ron, echivalentul sumei de 5000 ron. După doar o oră, cei doi au revândut animalul cu suma de 2300 ron.

P. Imre a vrut să schime, în 17 martie, o parte din valuta primită la vânzarea calului, acela fiind momentul în care a aflat ca a primit, în schimbul animalului, Euro falsificaţi.

Cu ocazia percheziţiilor efectuate la domiciliile şi reşedinţele persoanelor implicate în săvârşirea acestor infracţiuni, au mai fost identificate şi ridicate 50 de bancnote contrafăcute, din cupiura 50 de euro, un scanner multifuncţional, mai multă hârtie specială pentru falsificarea bancnotelor şi cutere.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Din 2012, scad tarifele pentru convorbirile telefonice pe fix şi mobil

    Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii ANCOM a decis reducerea tarifelor pent ...

    Apostu nu a cheltuit niciun leu din salariul său de primar!

    Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA Cluj, primarul suspendat al Clujului, Sorin ...

    Tentativă de omor. De Anul Nou, şi-a înjunghiat fratele cu un cuţit

    Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din localitatea Sighetul Silvaniei, comuna Chieşd, a fost are ...

    Un tânăr din Sălaj, locul 7 pe ţară în topul procurorilor admişi în magistratură

    Chiar dacă Institutul Naţional al Magistraturii nu a scos la concurs niciun post de procuror în ...

    Sălajul are propriii băieţi deştepţi din energie

    Tranzacţiile de pe piaţa energetică au adus unei firme din Sălaj un profit net de aproape 10 mi ...

    Oferte de Revelion pe ultima sută de metri

    Cei care nu s-au decis unde să-şi petreacă noaptea dintre ani mai pot alege diferite locaţii pe ...

    Scandal în noaptea de Revelion. Şi-a ameninţat consăteanul cu moartea

    Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din localitatea Creaca, s-a ales cu un dosar de cercetare pen ...

    Cum te asiguri medical în 2012

    Viitoarea lege a sănătăţii, aflată acum în dezbatere publică, modifică regulile după care sunt ...

    TOP: Cine sunt campionii fondurilor europene

    Cu toate că fondurile europene au fost puse la dispoziţie pentru toate comunităţile, nu toată l ...

    Mircea Groza găteşte bunătăţi la Revelionul lui Dinescu cu ierburi sălăjene

    O bună parte din meniul Revelionului 2012 organizat de Mircea Dinescu  la restaurantul „La ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole