Parcările îngroaşă bugetul Primăriei Zalău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zalăul a fost împânzit de indicatoare de paracre cu taxă
Zalăul a fost împânzit de indicatoare de paracre cu taxă

Primăria Zalău a făcut în primele 10 luni ale anului 500.000 de lei din taxarea şoferilor care şi-au parcat maşinile în parcările publice. Cele mai mari încasări au fost realizate din abonamente de parcare, de unde s-au făcut peste 250.000 de lei, dar şi din chiriile plătite în zonele rezidenţiale şi din tichete.

În goana după bani la bugetul local, Primăria Zalău a transformat în parcare cu plată orice colţ de asfalt scăpat până acum de atenţia taxatoarelor de la Direcţia de Administrare a Domeniului Public.

Dacă până acum mai găseai câte o parcare fără taxă prin oraş, în ultima perioadă aceste „oaze“ de gratuitate au dispărut cu desăvârşire. Până şi în zona industrială dacă vrei să parchezi, chiar şi doar pentru cinci minute, trebuie să scoţi bani din buzunar.

„Problema cea mai mare nu ar fi neapărat că trebuie să plăteşti, ci că nu întotdeauna ai de unde să îţi cumperi tichet. Iar până mergi să cauţi un chioşc sau au automat de unde să îţi iei tichet, te trezeşti cu amendă“, spune supărată Monica Mastan, o şoferiţă care primit amedă, după ce şi-a lăsat câteva momente maşina într-o parcare de pe str. Fabricii.

La fel se întîmplă şi în zona Inspectoratului de Poliţie, unde ambele parcări – cea de peste drum şi cea dinspre Tribunal – au fost „dotate“ cu indicatoare care avertizează că staţionarea se plăteşte. Dotarea nu este completată, însă, şi cu automate pentru tichete.

Cei mai mulţi bani, din abonamente

Logica împânzirii oraşului cu parcări cu taxă este clară: colectarea de bani la bugetul local. Şi este vorba despre bani destul de mulţi, dacă ne raportăm la încasările Primăriei din parcări. Potrivit datelor primite de la Manuela Ghiuruţan, purtătorul de cuvânt al Primăriei Zalău, din ianuarie şi până acum, zălăuanii au plătit numai pentru abonamente de parcare peste 250.000 de lei. Şoferii care au parcat, de ocazie, în astfel de parcări, au mai dat pe tichete 90.000 de lei, iar cei care locuiesc în zone unde parcările rezidenţiale sunt tot cu plată au mai plătit, ca şi chirie, alţi peste 111.000 din chirii.

Cei care nu se regăsesc în niciuna dintre aceste categorii, dar au avut şi ei nevoie să parcheze, au contribuit la bugetul local cu amenzile plătite, ce însumează, pentru perioada scursă din acest an, aproape 30.000. În total, Primăria a făcut din parcări în acest an aproape 500.000 de lei. Sunt bani făcuţi pe spinarea şoferilor, fără ca Primăria să fi investit sume foarte mari în amenajare.

Criză de locuri de parcare

La aproximativ 30.000 de autovehicule câte sunt înmatriculate în Zalău, în oraş există puţin peste 3.000 de locuri de parcare amenajate. Anul acesta, potrivit Primăriei, au fost create aproximativ 300 de noi locuri de parcare, 55 pe Aleea Rirmului, 37 pe Aleea Torentului, 108 pe Pietriş, 66 pe Meteorologiei şi 33 pe Dumbrava.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite