Ofertă: Tunsori ieftine pentru vârstnici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de vârstnici din toată raza judeţului, în special cei din municipiu, trec zilnic în această perioadă pragul salonului „Coafor – Frizerie” din incinta Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor  (CARP) Zalău.

Fie că solicită o simplă tunsoare sau un aranjat complex al podoabei capilare tarifele sunt la jumătate de preţ comparativ cu alte frizerii din oraş.

Această facilitate se acordă doar pensionarilor membrii CARP Zalău, însă după  a explicat una din coafezele salonului, clientela este una formată nu doar pensionarii membrii ai instituţiei ci şi din rândul altor categorii. „Au venit odată, au fost mulţumiţi de serviciile oferite şi apoi au tot venit. Deja sunt clienţii noştrii. Zilnic avem cel puţin  15 persoane atât femei cât şi bărbaţi. De obicei clientele noastre solicită nu doar un simplu tuns ci şi un vopsit, finalizat desigur cu un arnajat complex”, povesteşte coafeza.
Salonul funcţionează în incinta CARP Zalău, situat pe bulevardul Mihai Viteazul, la parter, în spatele blocului Perla, zilnic în intervalul orar 8,00-20,00 iar cei în cauză pot apela la aceste servicii şi la cerere, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică.

Reduceri şi gratuităţi

Tot printre facilităţile oferite de CARP Zalău, membrilor săi, se numără  şi împrumuturile financiare cu o dobândă de opt la sută pe an, reduceri  cu până 20 la sută din manopera la operaţiunile de medicină dentară, reduceri cu 50 la sută din tarif pentru consultaţii de specialitate – medicină internă (EKG – ecograf), consultaţii oftalmologice gratuite, proceduri de reflexo-terapie şi masaj reflexogen cu tarif redus, testări auditive gratuite şi audiograme şi altele. Cei interesaţi de toate aceste facilităţi se pot adresa la secretariatul instituţiei.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite