Nicolae Ştirb - „Domnul Trandafir“ al vremurilor noastre

A iubit dintotdeauna istoria şi satul unde s-a născut şi a crescut, căruia i-a dedicat întreaga sa viaţă profesională. Buciumi a fost şi va rămâne în ochii săi cel mai frumos sat, o „vatră de istorie românească“.

În copilărie, profesorul Nicolae Ştirb a citit foarte multă literatură istorică, romanele lui Alexandre Dumas şi ale lui Mihail Sadoveanu, singura literatură mai „acătării“ care se găsea în vremurile acelea. „Tot timpul eram cu cartea după mine, chiar şi când ieşeam cu vacile – eu fiind cel mai mare dintre fraţi, responsabilitatea îngrijirii animalelor îmi revenea“, explică dascălul din Buciumi.

În plus, tatăl său, fost prizonier de război la ruşi, i-a insuflat sentimente patriotice prin poveştile de război pe care i le spunea. „Avea un har de povestitor superior celui pe care îl am eu”, îşi aminteşte profesorul.

Întâmplarea a făcut să aibă parte de doi profesori foarte buni de istorie, Alexandru Popa, în gimnaziu, şi Magdalena Filip, în liceu. „Profesoara şi diriginta mea, doamna Filip, era nepoata lui Vasile Goldiş. Vorbea cu o pasiune extraordinară”. Şi astfel a fost sudată legătura pe viaţă cu istoria.

„E o prejudecată că la sate nu se poate face carte“

Debutul în meseria de dascăl şi l-a făcut încă înainte de a termina studiile, în 1968. „Am devenit profesor în 1977, în Buciumi, prin numire ministerială. Până atunci am fost suplinitor cu diplomă“, spune Nicolae Ştirb.

A predat în şcolile din comuna Buciumi de la început şi până în prezent, iar între 1984 şi 2003 a fost directorul şcolii din centrul de comună. „Nu am vrut niciodată să merg să predau la oraş. Aici m-am născut, aici mi-a plăcut, deşi aş fi putut să predau şi în oraş. Mai am patru fraţi, toţi sunt în Zalău, eu am rămas singurul ţăran dintre ei. Asta mi-a fost ambiţia, să-i ajut pe oamenii de aici din sat“, afirmă profesorul.

Insuflându-le pasiunea sa pentru istorie şi elevilor, Nicolae Ştirb a reuşit să-i determine şi pe cinci dintre elevii săi să urmeze aceeaşi cale la facultate. „N-am reuşit asta, însă, cu fiica mea, deşi a fost chiar la olimpiada naţională de istorie“, mărturişte el.

În schimb, a avut rezultate bune şi cu alţi elevi şi la olimpiade, dar şi la admiterea în liceu. „Copilul e foarte dornic să performeze, trebuie doar să te ocupi de el. Anul acesta, cinci elevi din clasa mea au intrat la liceul care este socotit cel mai bun din judeţ. E o prejudecată ideea că la sate nu se poate face carte“, consideră dascălul.

Din dragoste pentru satul natal

Având în vedere că este o zonă cu foarte multă istorie, profesorul Nicolae Ştirb a socotit că este absolut necesar să publice o carte despre comuna Buciumi („Comuna Buciumi – vatră de istorie românească”, Ed. Caiete Silvane 2009 – n.r.).

De asemenea, a publicat şi o monografie a satului Sîngiorgiu de Meseş în revista I.D.E.I a Bibliotecii Judeţene „Ioniţă Scipione Bădescu“. În anul 2000, profesorul Ştirb, pe atunci director al şcolii, a început să lucreze la un alt proiect dedicat istoriei şi tradiţiilor satului, un muzeu, pe care l-a inaugurat în 2003, în incinta şcolii.

„Am adunat foarte mult material împreună cu elevii unei clase la care am fost şi diriginte. De câte ori îmi aduceau câte o piesă, primeau un 10. Odată, un elev dintr-o familie cu nouă copii şi-a adus chiar ţolul de pe patul de acasă. Era o piesă de mare valoare“, îşi aminteşte profesorul.

El însuşi a donat o carte foarte veche, un Molidvenic datând din 1734, pe care îl avea de la o profesoară în vârstă, pe care a îngrijit-o familia sa. Soţia sa, Aurelia, a donat, la rândul ei, un costum popular autentic, specific acestei zone. „Dacă există un castru roman aici, trebuia să fie şi un muzeu. Acolo fac şi lecţii, dar prin el se salvează piese de patrimoniu“, explică Nicolae Ştirb.

Ce-i place

„Îmi place sportul, iar pe vremuri îmi plăcea foarte mult să-l practic. În special volei. Aveam o echipă pe valea Agrijului cu care nu se putea discuta, câştigam toate meciurile. L-am avut în echipa mea şi pe actualul antrenor de tenis de masă Victor Puie. Îmi place foarte mult să citesc, deşi acum nu prea mă mai lasă vederea slabă. Iubesc bătrânii, copiii şi satul acesta“, spune profesorul.

Ce nu-i place

„Nu-mi plac făţărnicia şi cameleonismul. De politică m-am lăsat. Am aderat la un partid istoric, cu multe personalităţi excepţionale de-a lungul istoriei, dar care astăzi nu mai e nimic“, afirmă dascălul. Nu vorbeşte de rău niciodată pe nimeni şi preferă să ţină pentru sine adevărurile care ar putea să lovească în altcineva.

Întrebări şi răspunsuri

Cum a evoluat satul acesta în ultimele patru decenii?

N.Ş.: Că s-a schimbat, asta e cert. Deşi unele valori s-au pierdut, eu apreciez că lucrurile s-au schimbat în bine. De exemplu, acum sunt mult mai mulţi oameni cu carte şi în sat. Sunt schimbări frumoase, sau cel puţin eu aşa văd: Buciumi este cel mai frumos sat. Dar sigur că mai încap o serie de lucruri care ar putea fi îmbunătăţite.

Dascălul e o figură importantă în viaţa comunităţii. V-a tentat să vă asumaţi şi alte responsabilităţi?

N.Ş.: Da, mi-am dorit într-o vreme să fiu primar. Am candidat şi am ieşit al treilea ca număr de voturi. M-am luptat mult pentru introducerea apei, a gazului şi pentru un sistem de canalizare în comună. Acesta ar fi fost proiectul meu. Din păcate, nu le avem nici la această oră. Între timp, oamenii s-au descurcat fiecare după cum au putut.