N-ai rovinietă? Află aici câţi bani va trebui să scoţi din buzunar pentru amendă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Amenda poate ajunge  la 4.500 de lei
Amenda poate ajunge la 4.500 de lei

Şoferii care vor fi surprinsi în trafic, de camerele video sau de echipaje de control, fără documente care să ateste  neplata  rovinietei vor primi amenzile la domiciliu. Valoarea acestora este cuprinsă între 250 şi 4.500 de lei în funcţie de categoria de autovehicul.

Mircea Crişan, şeful secţiei Drumuri Naţionale Sălaj  a precizat că, în această perioadă, pe toate drumurile naţionale din raza  judeţului Sălaj se fac astfel de controale, zilnic acţionând câte două echipaje. Acţiunea este organizată de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliţiei Române. Potrivit  unui comunicat de  de presa al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Romania (CNADNR) acţiunile de  verificare în trafic  se intensifică  zilnic în toate judeţele din ţară în perioada 19-25 septembrie
 

Ce este rovinieta?

Rovinieta este un tarif plătit Companiei Nationale de Drumuri pentru finantarea construcţiei şi reparaţia drumurilor. Din 1 octombrie 2010 a fost introdusă rovinieta electronică pe care o poate obţine  orice conducător auto în funcţie de categoria de  autovehicul pe care o deţine.

Amenzi

Şoferii care vor fi surprinşi în trafic, de camerele video sau de echipe de controlori, fără acte care să ateste plata acesteia vor primi amenzile la domiciliu. Valoarea acestora este cuprinsă între 250 şi 4.500 de lei, în functie de categoria de autovehicul, iar despăgubirile aplicate de administratorul drumului, pe lângă amenzi, sunt între 28 şi 1210 euro.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite