Mircea Cornaci, zălăuanul care a închis poarta la Armătura

I-a plăcut mingea de când era copil şi s-a făcut portar. A jucat la Armătura în perioada de glorie a echipei şi a fost la un pas ajungă la Dinamo

În 1969, şi-a început cariera de portar în poarta echipei de handbal a şcolii profesionale din Satu Mare. A încercat să joace şi pe teren, dar nu i-a plăcut să alerge, motiv pentru care s-a decis să rămână în poartă. În ultimul an de liceu s-a apucat serios de fotbal. „Lângă şcoală era un teren de fotbal unde se antrena echipa de fotbal al Asociaţiei «Someşul» Satu Mare, care activa în divizia C. I-am cerut voie pedagogului să mă lase să dau un test la echipă”, îşi aminteşte Mircea.

O vreme a rămas la „Someşul” Satu Mare, după care s-a stransferat la CS Voinţa Zalău, cu care a intrat în divizia C. Prin 1970,  a plecat la nou înfiinţata FC Armătura Zalău. A participat la un turneu naţional desfăşurat la Rădăuţi unde a luat locul întâi cu echipa. „Când ne-am întors la Zalău, am fost primiţi cu fanfara de autorităţi şi de suporteri”, rememorează el. Mircea fost declarat cel mai bun portar al turneului. „Am primit două cupe, 10 mingi de fotbal şi trei metri de stofă”, se mândreşte el.

Locul IV, în divizia B

 „Erau vremuri bune. Mi s-a dat un serviciu domnesc, apartament, butelie şi un salariu bun. Am avut parte de deplasări frumoase, bineînţeles cu rezultate bune, ajungând printre primele cinci clasate din ţară. Atunci venea şi foarte multă lume pe stadion. Veneau cu ore înainte de meci să ocupe un loc”, descrie el lumea fotbalului din anii 70.

Rezultatele de pe teren au atras oferte de la echipe mai mari precum Jiul sau Dinamo. Însă n-a plecat, deoarece autorităţile locale l-au convins să rămână.

După aproape 10 ani de titular în poarta Armăturii, Cornaci a fost trecut rezervă. S-a supărat şi s-a transferat la fabrica de anvelope din Zalău, unde şi-a format propria echipă de fotbal, cu care, de altfel, a ajuns în divizia C. „Aş fi vrut să rămân la Armătura, în staff-ul tehnic, după atâţia ani jucaţi în echipă”, afirmă, cu regret, fostul portar.

Ce-i place

Viaţa şi eleganţa, să respecte lumea şi să fie respectat, să fie înconjurat de cât mai mulţi prieteni. „Îmi place sportul şi pun mâna pe minge de fiecare dată când am ocazia, fie pe teren cu băieţii, fie la o ieşire la iarbă verde cu familia. Însă nu mai am condiţia fizică de mai înainte“, explică fostul portar.

Ce nu-i place

„Nu-mi plac minciuna, ranchiuna, răutatea şi detest să se uite lumea urât la mine. Nu agreez dezordinea şi lucrurile făcute în grabă, în mod dezorganizat. Fiind sportiv, întotdeauna mi-a plăcut să am o viaţă ordonată, organizată”, spune Mircea Cornaci.