Michael Warm a revenit la conducerea echipei de volei Remat Zalău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul german Michael Warm revine la cârma clubului de volei REMAT Zalău. Warm a câştigat anul trecut titlul de campioană cu echipa din Zalău.

Miercuri seara (16 martie 2011), în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Sala Sporturilor din Zalău, conducerea Clubului de volei a prezentat noul antrenor principal şi directorul tehnic al lotului.

„Este vorba de antrenorii germani, Michael Warm-cel care anul trecut competiţional a fost la cârma echipei şi a contribuit la obţinerea de către Remat a titlului de campioană a României la volei masculin, precum şi de Michael Merten”, Adela Mureşan, ofiţer de presă al echipei de volei Remat Zalău.

Preşedintele clubului, Liviu Ciupe a anunţat schimbarea făcută, respectiv, înlocuirea antrenorului Mircea Dudaş cu Michael Merten şi aducerea pe banca tehnică a fostului antrenor al campioanei- Michael Warm, pe postul de director tehnic şi a explicat că: " Era necesară acaeastă schimbare (aprobată de Consiliul Director) pentru că echipa nu era la nivelul pe care ni-l doream şi pentru că aveam suspiciuni din punct de vedere al practicării jocului. Michael Warm cunoaşte echipa, publicul şi campionatul românesc. El şi-a ales să colaboreze cu Michael Merten, fiindcă noi nici nu-l cunoşteam. Warm este directorul tehnic al echipei, fiindcă el mai are un contract cu naţionala Austriei. Încearcă să ne ajute să câştigăm campionatul, iar antrenor principal va fi Merten". Antrenor secund a rămas Ovidiu Macarie.

Michael Warm s-a declarat încântat de propunerea conducerii clubului şi a afirmat că "este o onoare să antrenez din nou echipa Remat-ului şi mă bucur că am revenit <acasă>. Anul trecut mi-am dat sufletul pentru acest club şi nu a fost greu să fiu convins să revin la Zalău. Nu va fi uşor să câştigăm din nou campionatul, avem toate şansele de partea noastră, condiţiile sunt bune, conducerea este OK şi toţi trebuie să ştie că suntem o echipă, de la cel mai mic, la cel mai mare. Michael Merten, pentru care pot să garantez, pentru că am lucrat cu el în ultimii 20 de ani, este cea mai bună opţiune pentru Zalău şi împreună vom încerca să producem al doilea miracol din ultimii doi ani pentru Zalău".

Michael Warm a făcut referire la activitatea şi munca sa ca antrenor la naţionala Austriei, pe care o pregăteşte pentru Campionatul European din această vară. Pe de altă parte, a subliniat că "vreau să ajut Remat Zalău pentru a câştiga din nou campionatul. Doresc să subliniez că anul trecut nu eu am fost piesa cea mai importantă, ci jucătorii, iar situaţia se va repeta în acest an pentru că este o echipă interesantă. Cu siguranţă ne va fi foarte greu să câştigăm campionatul, dar trebuie să o facem".

Deşi nu a apucat să conducă niciun antrenament până la conferinţa de presă, noul antrenor principal Michael Merten a declarat că-i cunoaşte pe jucătorii maghiari din campionatul Germaniei, unde a evoluat împotriva lor.

"Sunt foarte fericit să fiu azi la Zalău. Mă aflu pentru prima dată în România. Sunt fericit să fiu alături de Michael Warm. Ne cunoaştem de 25 de ani. Am venit în România să ajutăm echipa Remat Zalău şi să câştigăm campionatul. Am antrenat şi echipe de juniori, şi de seniori la feminin şi masculin. Îi cunosc pe jucătorii maghiari din campionatul Germaniei, fiindcă am jucat împotriva lor. Aştept primul antrenament pentru a vedea exact ce avem de făcut".



Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite