Medicii de familie, obligaţi la muncă forţată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii de familie din judeţ nu sunt de acord cu actuală formă a proiectului care îi obligă la asigurarea permanenţei asistenţei medicale. Propunerea Ministerului Sănătăţii de a-i obliga pe medicii de familie să asigure permanenţa asistenţei este primită cu scepticism în Sălaj. Medicii spun că vor ajunge să facă muncă forţată fără a fi plătiţi.

 Medicii de familie din judeţ nu sunt de acord cu actuala formă a proiectului de modificare şi completare a Legii nr.263/2004 privind asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă, pus de Ministerul Sănătăţii în dezbatere publică. Conform proiectului, medicii de familie sunt obligaţi să asigure continuitatea în aceste centre în fiecare zi de luni până vineri, între orele 15.00 şi 8.00, şi non-stop în zilele de sâmbătă şi duminică.

„E împotriva Constituţiei!“


 „Aşa cum se pune problema în proiectul de ordonanţă, suntem obligaţi la muncă forţată, ceea ce eu şi colegii mei din judeţ considerăm că este contrar Constituţiei României“, spune Rozalia Niculescu, preşedintele Patronatului medicilor de familie din Sălaj. Dincolo de caracterul de obligativitate al proiectului legislativ, medicii sunt deranjaţi şi de faptul că vor munci fără să fie plătiţi, sau dacă vor fi plătiţi, vor primi foarte puţini bani. Mai exact, ei spun că din banii pe care îi vor primi, adică echivalentul salariului unei medic specialist în regim de gardă, vor trebui să-şi plătească şi asistentul (chiar dublu pentru zilele de sâmbătă şi duminică), şi cheltuielile cu utilităţile, ceea ce îi va lăsa fără niciun leu.

Sălajul, judeţ fără centre de permanenţă

Chiar dacă în judeţ nu funcţionează, în acest moment, niciun centru de permanenţă, proiectul are o soluţie pentru această situaţie: continuitatea asistenţei medicale să fie asigurată, cu rândul, la cabinetele medicilor de familie. Cu toate acestea, medicii nu sunt de acord nici cu această prevedere. „Cine o să stea să tot facă socoteli cât din factura pentru utilităţi îi revine fiecărui medic?“, se-ntreabă unul dintre medicii sălăjeni.
De cealată parte, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj susţin necesitatea înfiinţării centrelor de permanenţă. Pe lista de propuneri a DSP apar localităţile unde au existat până în 2008 astfel de centre (Nuşfalău, Crasna, Sânmihaiu Almaşului, Ileanda, Surduc şi Sărmăşag), dar şi în cele patru oraşe ale judeţului – Zalău, Şimleu Silvaniei, Jibou şi Cehu Silvaniei.

Cazuri pentru medicii de familie

Faptul că, în prezent, pacienţii nu pot apela la medicii lor de familie decât în timpul programului de la cabinet, face ca atunci când au o problemă de sănătate, chiar şi minoră, să apeleze la serviciile Unităţii de Primire a Urgenţelor. Aşa se face că, numai la unitatea din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă sunt tratate, zilnic, peste o sută de cazuri (chiar mai mult în weekend), din care peste 70 nu sunt, potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, Codruţa Puşcaş, urgenţe medicale.

Penalităţi pentru cei care refuză

Propunerea legislativă vine şi cu sancţiuni pentru medicii care nu asigură permanenţa. Mai exact, Casa de Asigurări de Sănătate le va diminua lunar cu 10 la sută valoarea minimă garantată a punctului per capita din contractul pentru serviciile de asistenţă medicală primară.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite