Masa de Paşte ajunge la 500 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apropierea Sărbătorilor Pascale îi scoate pe zălăuani la cumpărături,  însă mulţi dintre ei se întorc acasă cu sacoşa pe jumătate goală, descurajaţi de preţuri. Costul total al unei mese tradiţionale decente, cu friptură de miel, drob, cozonaci, ouă, brânză, sarmale şi vin poate ajunge până aproape de nivelul unui salariu minim, adică 600 de lei.

Mircea Groza, un bucătar foarte pasionat, cu o „vechime” în meserie de peste 35 de ani, membru al echipei „Nişte ţărani“, premiată în repetate rânduri în concursuri cu specific culinar, a calculat, la îndemnul „Adevărul de Seară“, ediţia de Zalău, cât ar costa o masă de Paşte pentru o familie de patru persoane. El spune că pentru asta avem nevoie neapărat de ouă, pască, şuncă (jambon), drob de miel, brânzeturi din lapte de oaie, friptură de miel, sarmale, verdeţuri, vin roşu şi pălincă.


Ce punem pe masă


„O familie obişnuită, de patru persoane, are nevoie de un miel întreg“, spune Mircea Groza. Apoi el dă drumul calculelor. Mielul costă cam 200 de lei. Două kilograme de jambon sunt 60 de lei. Este nevoie de cel puţin 30 de ouă, care costă 12 lei. Neapărat, de Paşti, ne trebuie o pâine de casă, frumoasă. Costă 5 lei. Un kilogram de brânză este 15-20 de lei. Doi litri de vin roşu sunt 20 de lei, tot atâta este şi un litru de pălincă. Verdeţurile de care avem nevoie să gătim costă, dacă punem şi spanac pentru friptura de miel, în jur de 15 lei. Pasca ar fi 6 lei. Prăjiturile trebuie făcute şi costă circa 50 de lei. Doi cozonaci sunt un minim necesar. Ei costă 16 lei. Să nu uităm de sarmale. Costă 50-60 de lei. Smântâna pentru gătit ar fi 10 lei. „Asta este o masă pentru o familie de patru persoane, fără prea mulţi musafiri”, explică Mircea Groza. Făcând calculele, rezultă că masa de Paşte costă aproape 500 de lei.


Carne de pui în loc de miel


„Eu am o pensie de 700 de lei. Cea mai mare parte din aceşti bani o dau pe medicamente. Nici dacă m-aş uita la fiecare leu, tot nu aş putea cumpăra tot ce trebuie pentru masa de Paşte. De data asta nu o să mâncăm carne de miel. O să o înlocuim cu altceva, cu carne de pui, care e mai ieftină”, spune Nicolae Breban, un pensionar în vârstă de 68 de ani, din Zalău.

Declaraţie.
„Asta este o masă tradiţională pentru o familie obişnuită, de patru persoane, fără prea mulţi musafiri“.
 Mircea Groza, bucătar profesionist.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite