Lapte praf şi zahăr de la UE pentru aproape 6700 de zălăuani. Află aici de unde se pot ridica pachetele cu alimente.

0
Publicat:
Ultima actualizare:

6657 de locuitori din municipiul Zalău, beneficiarii programului european de distribuire a alimentelor,  sunt aşteptaţi de luni la punctele de distribuire pentru a ridica şi cantităţile de zahăr şi lapte praf, care au ajuns în depozitele Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară a Primăriei Municipiului Zalău. Ajutoarele vor fi distribuite începând de săptămâna viitoare.

Toţi beneficiarii programului european de distribuire a alimentelor sunt aşteptaţi, de luni,  la punctele de distribuire pentru a ridica şi cantităţile de zahăr şi lapte praf, care au ajuns în depozitele Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară a Primăriei Municipiului Zalău.

De asemenea, persoanele care încă nu s-au prezentat pentru ridicarea alimentelor, sunt aşteptate pentru repartizarea acestora. În municipiul Zalău sunt 6657 de beneficiari şi până acum  s-au prezentat la cele două locaţii, 5564 beneficiari.

 „Ajutoarele sînt destinate următoarelor categorii de persoane, cu domiciliul în Zalău: persoane cu venit minim garantat, pensionarii cu pensie până la 400 RON (inclusiv copiii orfani, care beneficiază de pensie de urmaş până la 400 RON), şomerii în plată, persoanele încadrate în gradul I şi II de handicap”, explică Manuela Ghiuruţan, purtătorul de cuvânt al Primăriei Zalău. Pachetele pot fi luate de la parterul Adăpostului de Noapte, situat pe str. Aleea Toamnei, nr. 9 şi de la Cantina Socială, din curtea Primăriei.

Alimentele pot fi ridicate de la următoarele puncte de distribuire: Centrul Social de Urgenţă - parter (Adăpostul de Noapte), situat pe str. Aleea Toamnei, nr. 9 – pentru primele trei categorii sociale. Pentru persoanele cu handicap, distribuirea alimentelor se va face la Cantina de Ajutor Social - Primăria Municipiului Zalău. Punctele de distribuire funcţionează de luni până vineri, între orele 8 – 16.

Potrivit sursei citate anterior, pachetul  cu produse conţine făină de grâu – 15 kg, făină de mălai – 7 kg, paste făinoase – 3,6 kg, biscuiţi – 1,4 kg, zahăr – 1 kg, lapte praf – 1 kg.


Zalău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite